spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateŞcoliţi în puşcărie

    Şcoliţi în puşcărie

    Deţinuţii de la Penitenciarul Târgu-Jiu, au şansa de a se forma într-o meserie chiar dacă, se află după gratii, unde îşi ispăşesc pedeapsa pentru fapta săvârşită. Aşa că şi în acest an, Penitenciarul Târgu-Jiu, în colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, organizează mai multe cursuri de calificare pentru deţinuţi.

    Confecţioner articole din piele şi înlocuitori, crescător de animale, zidar precum şi bucătar, sunt meseriile pentru care deţinuţii dornici să aibă o meserie pot opta în acest an. Cu actul valabil, deţinuţii calificaţi îşi pot reface viaţa atunci când vor fi puşi în libertate. Formarea profesională a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, se realizează, în funcţie de opţiunile şi aptitudinile lor, prin cursuri de calificare şi recalificare, stabilite de administraţia penitenciarului împreună cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj sau cu structurile teritoriale ale acesteia. În certificatul de absolvire, nu se fac menţiuni cu privire la desfăşurarea cursurilor în stare de deţinere. În conformitate cu prevederile legii, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanelor private de libertate li se consideră 30 de zile executate, pentru absolvirea unui an şcolar sau pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională. Activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, se organizează în fiecare penitenciar şi au ca scop reintegrarea socială a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate. Principalul obiectiv îl constituite armonizarea nevoilor individuale ale persoanelor private de libertate, cu oferta de intervenţie recuperativă şi aşteptările comunităţii, punându-se accentul pe identificarea nevoilor individuale ale persoanelor aflate în custodie, realizată prin evaluarea psihologică, socială şi educaţională sistematică a populaţiei penitenciare. În anul 2010 un număr de 135 de persoane private de libertate au absolvit cursuri de calificare profesională.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: