spot_img
8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateScrisori către Moş Crăciun, de la copiii târgujieni

    Scrisori către Moş Crăciun, de la copiii târgujieni

    La Grădiniţa cu program prelungit ,,Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu se desfăşoară tot felul de acţiuni menite să îi ajute pe copii să interacţioneze cu lumea din jurul lor. Ghidaţi după principiul ,,fiecare copil pe care îl instruim este un om pe care îl câştigăm”, educatorii de aici au desfăşurat, în perioada 6-12 decembrie, ,,Festivalul Naţional al Şanselor Tale”, o acţiune educativă cu ateliere de lucru. În cadrul acestui eveniment micuţii au făcut expoziţii de pictură, desen şi ornamente, au făcut cadou jucării şi i-au scris lui Moş Crăciun.

    Directorul grădiniţei, profesoara Ileana Lastovieţchi a spus, în acest sens, că prin acest proiect copiii învaţă multe lucruri noi şi necesare. ,,În perioada aceasta la noi în grădiniţă de desfăşoară activităţi ale proiectului educativ <>, în cadrul Festivalului Naţional al Şanselor Tale. Prin acţiunea aceasta se vrea popularizarea instituţiei noastre de învăţământ prin ceea ce ştim noi mai bine-activităţi interesante desfăşurate cu preşcolarii”, a spus directorul instituţiei de învăţământ păreşcolar. Încă de dimineaţă, cele opt grupe de preşcolari au reuşit să încânte părinţii prezenţi la activitat, prin desenele, picturile, ornamentele şi felicitările specifice sărbătorilor de iarnă. Finalizarea zilei a constat în realizarea unei expoziţii-concurs ,,Feeria sărbătorilor de iarnă” cu desene, picturi, colaje realizate de micuţii artişti de la Grădiniţa ,,Mihai Eminescu” dar şi de la unităţile şcolare partenere. De precizat este faptul că proiectul face parte din planul de acţiune al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului privind implementarea Strategiei Profesionale a Adulţilor pe termen scurt si mediu. ,,Festivalul se înscrie într-o amplă mişcare de dezvoltare a Europei ca spaţiu comun al învăţării, precum şi al promovării dialogului intercultural şi al creşterii gradului de conştientizare a diversităţii culturale bazate pe valori comune”, a adăugat directorul grădiniţei. Prin acţiunile realizate în cadrul instituţiei şcolare, educatorii au încercat să sporească gradul de implicare a părinţilor într-un demers educativ care să sprijine dezvoltarea comportamentului copilului, în funcţie de nevoile acestuia, prin integrarea lui în viaţa socială. Printre cele mai interesante activităţi se regăsesc atelierele de lucru ,,Iarna în ochii copiilor”, ,,Bijuterii pentru pomul de iarnă” dar şi ,,Scrisori pentru Moş Crăciun”.

    Au donat câte o jucărie pentru copiii nevoiaşi

    Preşcolarii de la Grădiniţa ,,Mihai Eminescu” nu se implică numai în acţiuni educativ-didactice ci şi în acţiuni caritabile. Dornici să aducă un strop de lumină, în prag de sărbători, copiilor nevoiaşi, micuţii au participat săptămâna trecută la o activitate ce a vizat în special copiii cu dizabilităţi şi cei proveniţi din familiile dezavantajate. Astfel, prin proiectul ,,De la copii adunate, înapoi la copii date”, micuţii au vizitat Centrul de Educaţie Incluzivă Gorj cât şi Fundaţia ,, SOS Copiii Gorjului”, unde au adus câte o jucărie pentru semenii lor, pe la care Moş Nicolae a uitat să treacă. Ileana Lastovieţchi, directorul grădiniţei, a spus că ,,prin această acţiune am vrut să dezvoltăm atitudinile de toleranţă şi activitate faţă de persoanele cu probleme. Copiii instituţionalizaţi în aceste centre s-au bucurat foarte mult de jucăriile primite iar noi am avut satisfacţia că am reuşit să aducem zâmbetul pe feţele lor”.

    Părinţii, luaţi la întrebări de copii

    Printre activităţile din cadrul acestui festival s-au numărat şi acţiunile ce vizează interacţiunea cu părinţii. Aceştia au fost invitaţi să participe la o masă rotundă pe tema ,,Viitorul copiilor, prioritatea noastră”, unde s-a urmărit conştientizarea factorilor educaţionali cu privire la rolul lor în asigurarea educaţiei, îngrijirii şi protecţiei copilului. În acest context, părinţii au participat alături de copiii lor la un atelier de lucru ,,Noi întrebăm, părinţii răspund”. Părinţii au răspuns la câteva întrebări pentru analiza de nevoi, în vederea oferirii serviciilor de consiliere. Educatorii au încercat, prin această acţiune, să optimizeze relaţia părinte-copil. Programul activităţilor extra-şcolare continuă şi anul viitor prin acţiuni competitive, menite să îi ajute pe copii să se integreze în societate.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: