Se redeschid parcurile, nu și locurile de joacă!

1
202

Autoritățile din Târgu Jiu iau în calcul redeschiderea parcurilor după data de 15 mai. Primarul Marcel Romanescu susține că așteaptă o dispoziție de la centru, dacă nu, va adopta o hotărâre prin Comitetul Local pentru Situații de Urgență. În privința locurilor de joacă lucrurile sunt clare, rămân închise!

Relaxarea restricțiilor ar putea însemna, la Târgu Jiu, redeschiderea parcurilor. Autoritățile iau în calcul această variantă. Marcel Romanescu așteaptă ca decizia să vină de la centru. „Avem două variante, varianta impusă de către autoritățile centrale, dacă se va lua o hotărâre o vom pune în aplicare, dacă hotărârea rămâne la nivelul autorităților locale, așa cum am procedat întotdeauna, voi face o propunere Comitetului Local pentru Situații de Urgență dar voi ține cont de hotărârea care se va adopta, mai ales că fiecare autoritate își spune punctul de vedere, și, ulterior, se adoptă prin majoritatea voturilor celor prezenți. Din punctul meu de vedere, nu am foarte mari temeri, aș da treptat drumul la parcuri, nu și la locurile de joacă. Cred că ar trebui să mai amânăm puțin deschiderea  spațiilor dedicate celor mici pentru a vedea ce efecte mai are pandemia la nivelul municipiului Târgu Jiu. Dar, în privința parcurilor, eu cred că după 15 mai am putea să adoptăm o astfel de hotărâre”, a transmis primarul Municipiului Târgu Jiu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here