spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateSesiune de informare pentru primari

    Sesiune de informare pentru primari

    Edilii au aflat ce fonduri pot accesa prin Programul Operaţional Regional 2014-2020!

    O parte din primarii gorjeni au participat, ieri, la o sesiune de informare privind accesarea fondurilor europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Evenimentul a fost organizat de conducerea Consiliului Judeţean Gorj şi au participat şi specialiştii Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud- Vest Oltenia.

    La acţiunea de informare a primarilor gorjeni au luat parte reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţ, dar şi directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Marilena Bocheanu. Părerea specialiştilor ADR Sud-Vest Oltenia este că Gorjul este un judeţ dinamic în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene şi multe proiecte privesc structura educaţională. „Am reuşit să atragem împreună cu actorii locali de dezvoltare foarte mulţi bani în regiune şi în judeţul Gorj, care este un judeţ foarte dinamic. Evident că suntem la un nou început de drum. Este vorba de următoarea perioadă de programare 2014-2020. Acordul de parteneriat care statuează viitoarele programe s-a transmis pe 31 martie la Bruxelles. Urmează o perioadă de trei luni de zile în care comisia trebuie să-şi spună un punct de vedere. Noi avem draftul programului operaţional şi alte surprize. Avem încă scheme active din vechea perioadă de programare şi judeţul Gorj are foarte multe proiecte pe domeniul 34. Este vorba de structura educaţională”, a precizat Marilena Bogheanu, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia.

    Autorităţile judeţului au organizat această întâlnire pentru ca primarii gorjeni să afle ce fonduri pot accesa prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, declară că sesiunea de informare privind debutul Programului Operaţional Regional 2014-2020 este foarte importantă pentru cei 70 de primari. Noul program oferă finanţări pentru diferite proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii localităţilor. „Împreună cu Agenţia de Dezvoltare Regională şi la iniţiativa acesteia, am considerat că este necesar ca în această perioadă să dezbatem tot ceea ce este important la nivelul autorităţilor publice locale pentru accesarea fondurilor pe perioada 2014-2020. Programul Operaţional Regional care este administrat la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia prin Agenţia de Dezvoltare Regională a însemnat pe perioada 2007-2013, succes. Lucrul acesta vrem să îl facem şi în perioada 2007-2020 şi să familiarizăm, dacă vreţi, cu ceea ce înseamnă memorandum şi cu condiţiile de finanţare din fondul de structurare şi coeziune pe acest program, pe toate axele respective. Are, bineînţeles, noutăţi. Schema de finanţare 2014-2020 are şi unele facilităţi, încât să fim în cunoştinţă de cauză pentru ca proiectele noastre să fie într-adevăr într-o competiţie, iar pe baza competitivităţii să fim la fel de eficienţi în accesarea fondurilor europene”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu. Programul Operaţional Regional 2014-2020 priveşte 10 axe prioritare.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: