spot_img
8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateSpitalul de Urgență din Târgu Cărbunești, golit de pacienți pentru a face...

    Spitalul de Urgență din Târgu Cărbunești, golit de pacienți pentru a face loc bolnavilor cu COVID-19

    Spitalul de Urgență din Târgu Cărbunești, care a fost desemnat ca unitate medicală pentru tratarea pacienților infectați cu COVID-19, a fost golit de pacienți. Toți bolnavii internați în spital au fost externați, pentru că nu reprezentau cazuri urgente. „În urmă cu câteva zile, printr-un ordin semnat de domnul doctor Arafat, începând cu data de 24 martie s-au interzis intervențiile chirurgicale care nu reprezentau urgență , precum și alte internări. Pacienții au început să fie externați din spital“, a spus Constantin Târziu, directorul Spitalului Județean din Târgu Cărbunești.

    Circuite speciale pentru cadrele medicale

    La nivelul fiecărei secții vor fi înființate circuite speciale pentru personalul medicale, pentru a evita răspândirea infecțiilor. „Vor fi luate măsuri suplimentare. Încercăm la nivelul fiecărei secții să existe circuite pentru personalul medical, pentru că este foarte important să existe aceste circuite ca să nu se întâmple ceea ce s-a întâmplat la alte spitale din țară“, a mai precizat Constantin Târziu.

    15 paturi la Terapie intensivă

    Ministerul Sănătății va trimite aparatură și echipamente de protecție către spitalul de la Târgu Cărbunești. „Am discutat cu reprezentanții Ministerului Sănătății, în ceea ce privește dotarea cu aparatură care va sosi la terapie intensivă, echipamente de protecție și substanțe dezinfectante. Ni s-a cerut o listă pe care am trimis-o la minister“, a spus managerul spitalului.

    15 paturi pentru terapie intensivă vor putea fi puse la dispoziția bolnavilor. „Putem să punem la dispoziție 15 paturi pentru terapie intensivă cu posibilitate de creștere a numărului de paturi. La Terapie Intensivă sunt cinci medici, dar am solicitat suplimentarea cu încă unul sau doi ca să se poată lucra în echipe“, a precizat Constantin Târziu.

    12 asistenți vor fi chemați să lucreze în cadrul spitalului

    12 asistenți care își desfășoară activitatea la două centre de sănătate vor fi chemați să lucreze în cadrul spitalului pentru că este nevoie de suplimentarea personalului pentru unele secții.

    Directorul Spitalului de Urgențe din Târgu Cărbunești susține că decizia care a fost luată de desemnare a unității medicale pentru tratarea cazurilor de COVID-19 a indus o stare de îngrijorare în rândul personalului medical: „Am fost luați prin surprindere de decizia care a fost luată pentru că în urmă cu câteva zile se anunțase că spitalele de urgență nu vor fi spitale COVID-19. Oamenii sunt foarte îngrijorați, pentru că am format o familie de medici tineri, care au familii cu copii. Privim cu responsabilitate această situație“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: