spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateSpitalul suport din Târgu Cărbunești, aproape plin cu pacienți cu COVID-19

    Spitalul suport din Târgu Cărbunești, aproape plin cu pacienți cu COVID-19

    Spitalul suport pentru tratarea pacienților cu COVID-19 este aproape plin. Capacitatea maximă este de 200 de locuri, iar în acest moment sunt internați în spital 140 de pacienți, dintre care 12 se află la Terapie Intensivă. Constantin Târziu, managerul spitalului din Târgu Cărbunești susține că mai sunt câteva locuri libere la Pediatrie și Nou-născuți și Obstetrică- Ginecologie: „Lucrurile nu au evoluat foarte bine. După cum s=a văzut, numărul cazurile pozitive se menține la peste o mie, iar numărul pacienților care vin spre spitalul nostru este tot la fel de mare. Așteptăm rezultatul unor teste pentru negativarea unor pacienți, pentru a mai putea face alte internări, pentru că sunt în așteptare alți pacienți infectați cu noul coronavirus la colegii noștri de la alte spital. Numărul de internări este ridicat. Sperăm să facem mai multe externări. Mai avem puține paturi disponibile pentru adulți. Mai avem paturi disponibile la pediatrie, nou născuți și obstetrică-ginecologie“.

    Cadrele medicale sunt aproape epuizate

    Cadrele medicale de la Spitalul de urgență Târgu Cărbunești sunt aproape epuizate. Un număr mic dintre acestea au reușit să plece în concediu câteva zile: „Cadrele medicale sunt la limită în privința capacității de lucru. În patru luni de zile, mulți dintre ei nu au fost măcar într-o zi de concediu. Am încercat să le mai acordăm concediu la câteva asistente medicale și infirmiere. Nu am putut să acordăm mai mult de zece zile de concediu“.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: