spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateSucces Nic Com investeşte în sere legumicole la Băleşti

    Succes Nic Com investeşte în sere legumicole la Băleşti

    Investiţiile în agricultura bio câştigă tot mai mult teren în România. Numai în 2011, numărul operatorilor din sistem a ajuns la 10.000, iar creşterea subvenţiilor, spun specialiştii în acest domeniu, ar putea aduce, la finele acestui an o dublare a agricultorilor care vor intra în sistemul de certificare ecologică. Chiar şi stimulaţi financiar prin programele europene, gorjenii nu se încred în agricultura proprie, continuând să importe legume şi fructe din Spania, Grecia, China sau Turcia. Printre puţinii investitori care mizează pe terenurile agricole din România se regăseşte, însă, Grupul Succes, o companie cu tradiţie care a reuşit să se impună prin diversele servicii prestate pe piaţa autohtonă, dar şi naţională. În următoarea perioadă, compania Succes Nic Com intenţionează să investească sute de mii de euro în domeniul agricol, prin deschiderea mai multor sere de legume în comuna gorjeană Băleşti. Aceste module de sere nu numai că ar produce legume crescute şi tratate ecologic pentru piaţa gorjeană, dar mai ales ar da posibilitatea creării de noi locuri de muncă, contribuind, de asemenea, la dezvoltarea agriculturii locale.

    Potenţialul agricol pe care îl are judeţul Gorj este remarcabil, suprafeţele agricole întinse şi solurilor de calitate fiind propice dezvoltării agriculturii eco, însă, autorităţile locale şi politicienii încă nu şi-au dat seama de importanţa aceasta şi nu sprijină în niciun fel micii producători. Deşi în prezent agricultura este subvalorificată, specialiştii prognozează că pe viitor acest sector se va dezvolta mai mult cu ajutorul investitorilor autohtoni, care dispun de susţinere financiară. Succes Nic Com ar putea fi primul întreprinzător local care investeşte în agricultură, dând, astfel, posibilitatea creării de noi locuri de muncă. Reprezentanţii Succes Nic Com vor investi sute de mii de euro în amenajarea mai multor sere legumicole, terenul pe care acestea se vor întinde fiind situat în Băleşti, localitate recunoscută în judeţ pentru culturile şi calitatea legumelor. Totodată, societatea Succes va amenaja în comuna gorjeană spaţii de depozitare, sortare şi ambalare a legumelor, iar utilaje agricole moderne achiziţionate din Olanda şi Germania vor fi folosite de investitor pentru activitatea de pregătire a solului şi cultivare. Conform standardelor Uniunii Europene, firma târgujiană va racorda serele de legume la sistemul de energie electrică şi va realiza reţele de irigat şi încălzire, pe timp de iarnă. Nicolae Sarcină, preşedintele Companiei Succes Nic Com, declara, în urmă cu ceva timp, cât de mult înseamnă pentru oameni comercializarea produselor bio, cultivate în România. Acesta susţinea că este perioada în care se pot dezvolta afaceri în acest domeniu, deşi riscurile pe care şi le asumă sunt mari. „Oamenii trebuie să realizeze că avem destul pământ care stă nemuncit şi că roşiile, castraveţii sau fructele de Spania sau Grecia sunt crescute forţat cu chimicale, nu cu îngrăşământ natural. Multe din legumele care ajung pe piaţa românească sunt refuzate de alte ţări din cauza calităţii proaste. În ultimii ani, românii consumă legume şi fructe din import la preţuri exorbitante, calitatea multora dintre acestea fiind îndoielnică, dacă nu de-a dreptul proastă. Noi vrem să practicăm un alt tip de agricultură, bazată în special pe producţii ecologice”, declară investitorul.

    Producţia autohtonă, cheia succesului

    Calitatea produselor oferite de Compania Succes Nic Com este o axă prioritară, de unde şi conceptul „Calitatea spune totul”, un concept care a făcut ca produsele companiei să fie din ce în ce mai căutate. „Calitatea hranei consumată în general, putem spune că este în concordanţă directă cu calitatea vieţii. O parte însemnată din populaţia globului îşi pierde viaţa anual, datorită consumării unor produse alimentare neconforme, produse ce au la baza fabricării lor numeroase chimicale, îngrăşăminte chimice, aditivi şi coloranţi alimentari necorespunzători. Aducerea pe piaţă a unor produse bio, naturale, care să nu conţină astfel de chimicale va însemna pentru gorjeni dezvoltarea calităţii vieţii, exemplu care ar putea fi urmat îndeaproape şi de alţi investitori autohtoni, sau de ce nu străini”, susţin reprezentanţii Grupului Succes în demersul de a investi în sere legumicole în comuna Băleşti. Cu o gamă variată de produse, dar şi servicii, de la producţia de pâine şi produse de patiserie, ambalare produse (făină, zahăr, orez, fasole), alimentaţie publică, producţie publicitară, comerţ cu produse petroliere, construcţii, exploatare forestieră, transport şi distribuţie agregate minerale, fabricare şi transport beton şi mortar, până la închirieri spaţii comerciale, Compania Succes Nic Com se gândeşte serios la dezvoltarea sectorului agricol local, domeniu care nu numai la nivel local, ci şi naţional, are de suferit.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: