spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateTaxele şi impozitele sufocă pe agenţii economici din Târgu-Jiu

    Taxele şi impozitele sufocă pe agenţii economici din Târgu-Jiu

    Liberalii din Târgu-Jiu condamnă taxele şi impozitele prea mari pentru agenţii economici, stabilite de Consiliul Local din municipiu. Un grup de administratori de firme din Târgu-Jiu şi-a manifestat nemulţumirea faţă de aceste plăţi pe care le consideră prea mari, întrucât puterea economică din oraş a scăzut anual, însă, taxele şi impozitele pentru agenţii economici au crescut.

    Preşedintele PNL Târgu-Jiu, Octavian Lupulescu, a precizat că liberalii din Consiliul Local s-au opus aplicării noii cote stabilite de conducerea primăriei, însă, proiectul tot a trecut, întrucât PSD are majoritate în acest for. „Cota de impozitare este de 1,5%, în loc de 0,5% cât era înainte, în condiţiile în care mediul de afaceri şi atmosfera din acest mediu se degradează destul de mult”, a declarat Lupulescu. Consilierul PNL, Mihai Paraschiv, om de afaceri în Târgu-Jiu, a comentat şi el majorarea cotei de impozitare pentru agenţii economici. Paraschiv susţine că taxele pe care trebuie să le plătească administratorii de firme sunt foarte mari în Târgu-Jiu, la fel ca în oraşele din vestul ţării, însă, acolo puterea economică este superioară celei din municipiul Târgu-Jiu. În jur de 30 de oameni de afaceri şi-au manifestat deja nemulţumirea faţă de taxele şi impozitele din Târgu Jiu, trimiţându-i primarului o scrisoare în acest sens. „Am primit o scrisoare deschisă din partea unui grup de oameni de afaceri din Târgu Jiu şi nu numai, total dezamăgiţi de nivelul acestor taxe. Am constatat că sunt foarte mulţi acre ajung să plătească taxe de 5-6 ori mai mari decât în anii precedenţi. Este strigător la cer! Am ajuns într-o situaţie aberantă din punctul meu de vedere şi cred că, pe măsură ce zilele trec până la sfârşitul lunii martie, când încă se mai poate beneficia de acea reducere de 10%, cred că vom avea surprize neplăcute când vor ajunge la Taxe şi Impozite”, a spus Paraschiv. Liberalul Octavian Lupulescu a criticat consilierii locali ai PSD care au fost de acord cu majorarea cotei de impozitare şi spune că, municipalitatea în loc să ofere facilităţi întreprinzătorilor, îi împovărează cu taxe şi impozite. „Despre atragerea investitorilor, nici vorbă”, mai spune Octavian Lupulescu, liberal care candidează la primăria Târgu-Jiu pentru funcţia de primar. „În condiţiile astea, nu mai putem vorbi de investiţii, de atragerea de investitori, de uşurare a sarcinilor care apasă pe umerii oamenilor de afaceri atâta timp cât ai la îndemână posibilitatea de a impune o anumită cotă de impozit, că aşa e normal, dar, în comparaţie cu ce e în jurul nostru, tot timpul ni se spune că la Târgu-Jiul, totul e mai ieftin decât dincolo, la Târgu-Jiu e mai puţin scump decât în altă parte. Nu putem să-i aducem pe oameni şi să le punem fel şi fel de taxe pe umeri”, a mai spus Octavian Lupulescu de la PNL Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: