Pereţi cu zugrăveală care stă să cadă, mobilă scorojită, faianţă de 30 de ani, ţevi de apă şi canalizare neschimbate de decenii şi apă în subsol scoasă periodic cu găleata. De asta au parte, în fiecare zi, angajaţii Centrului de Transfuzii Sanguine din Târgu-Jiu. Potrivit directorului acestei instituţii, medicul Maria Cazan, clădirea nu a fost niciodată reparată capital.
Centrul de Transfuzii Sanguine din Târgu-Jiu funcţionează în actualul sediu din septembrie 1979, când a fost construită clădirea. În prezent acolo îşi mai desfăşoară activitatea şi Sanepidul. Ţevile de alimentare cu apă sau de canalizare nu au mai fost înlocuite de zeci de ani ci doar cârpite pe ici pe acolo atunci când au cedat. Întreaga clădire arată de parcă acolo nu şi-ar desfăşura activitatea o instituţie, cu atât mai puţin una din subordinea Ministerului Sănătăţii. Vopseaua de pe pereţi, pe interior, este cojită şi, în multe locuri, nici nu mai există. Şi faianţa, care are tot câteva zeci de ani, stă să cadă, pe alocuri lipsind chiar mai multe plăci care, cu timpul au fost învinse de gravitaţie. Podeaua arată şi ea jalnic. „Ultima igienizare totală a fost făcută în 1996. Reparaţii capitale nu au fost făcute niciodată. Am mai făcut reparaţii curente, atunci când am mai avut nişte bani. În ultimii opt ani am reuşit să mai schimbăm câte ceva. Am reuşit să ne facem reţea electrică separată, apoi am făcut grupurile sanitare pentru angajaţi şi pentru donatori şi apoi am amenajat şi sala de donare. Dar asta în opt ani”, a povestit Maria Cazan, directorul Centrului de Transfuzii.
„Căram apa cu găleata”
În urma unei evaluări, pentru reabilitarea totală a sediului ar trebui cel puţin patru miliarde de lei vechi. Banii aceştia nu au, însă, de unde să vină. „Am trimis o evaluare făcută de nespecialişti, pentru că nu ne permitem specialişti, la Bucureşti. Ne-ar trebui cel puţin patru miliarde. Am făcut adrese şi către Primăria Târgu-Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj, dar au spus că nu au cadru legal. Până la urmă aşteptăm şi sponsorizări. Orice sumă ne-ar ajuta”, a mai spus directorul centrului. De-a lungul timpului problemele nu au întârziat să apară. Cea mai grea dintre ele este, însă, apa din subsol. „Am reuşit, cu cineva de lângă noi, să facem o canalizare separată dar este deasupra nivelului subsolului aşa că tot ce se infiltrează în subsol scoatem noi. Până acum cărau fetele apa cu găleţile. Acum ne-am luat o pompă”, a mai povestit Cazan situaţia incredibilă prin care trece alături de angajaţi săi. Potrivit acesteia, întreg sediul ar trebui să fie renovat. De standarde europene nici nu poate fi vorba în condiţiile în care montarea de termopane la sălile de recoltare şi aşteptare sunt un lux. „Sediul ar trebui să aibă totul renovat, conducte înlocuite, faianţă pusă, podea nouă şi abia ca un lux să punem şi termopane în sala de aşteptare şi sala de donare. Am mai pus şi la intrare, dar cu chiu cu vai”, a mărturisit Maria Cazan. Nici mobilierul nu a mai fost schimbat de zeci de ani, doar unele scaune au fost înlocuite, când s-au rupt. Chiar dacă pare incredibil, instituţia continuă să funcţioneze într-un sediu care nu a fost reabilitat niciodată.
