spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateTudor către Condescu: „să nu crezi că vei mai fi o persoană...

    Tudor către Condescu: „să nu crezi că vei mai fi o persoană agreată în acest oraș!”

    „Condescu să înțeleagă că nu va putea duce mai departe această echipă fără sprijinul Primăriei și Consiliului Local”. Este declarația viceprimarului Adrian Tudor care susține că dacă fostul președinte dă înainte cu ideea de a executa silit acționarii Clubului, va deveni persoană non-grata a Municipiului Târgu Jiu.

    Viceprimarul Adrian Tudor este convins că toată această poveste, din instanță, dintre Clubul Pandurii Târgu Jiu și membrii acționari se va lămuri la Înalta Curte de Casație și Justiție. Alesul îi atrage atenția fostului președinte, creditor la ora actuală, Marin Condescu, că merge pe teren minat. „Eu nu m-am ocupat niciodată de situația de la Pandurii din mai multe motive. Nu am rezonat niciodată cu persoanele din conducerea Clubului, nu mi-au plăcut! Nu mi s-au părut oneste în relația cu noi, și aici mă refer la cei de la sindicate care nu și-au plătit niciodată cotizația dar care nici nu au avut probleme. Și, atunci, ne punem întrebarea ce se întâmplă în instanță? Banii respectivi, în fiecare an, nu erau dați către Clubul pentru că acest Clubul funcționa din drepturile TV, din vânzare jucătorilor. Eu o singură dată am avut un punct de vedere, când am văzut că s-au cumpărat jucători de  80 de mii de euro și mașini de 800 de mii de euro. Atunci le-am spus să aibă grijă. Dar cine se putea pune cu marele președinte de Club? Eu sper ca domnul Condescu să înțeleagă că nu va putea duce mai departe această echipă fără sprijinul Primăriei, Consiliului Local și al acestui oraș. Ori, în momentul în care tu pui în pericol funcționarea CEO, Artego și vii și faci o execuție încălcând niște promisiuni și o execuție asupra bugetului al acestui oraș, să nu crezi că vei mai fi o persoană agreată în acest oraș”, i-a transmis viceprimarul lui Marin Condescu.

    Stors de bani

    Alesul susține că soarta Pandurilor era previzibilă în condițiile în care se făceau cheltuieli fără cap. „Eu cred că un dialog va putea să rezolve toate astea. Întrebarea este de ce vine acum să ceară bani când ani la rând nu a cerut nimic. Ei aveau nevoie de a aloca aceste sume de bani care, în final, nu erau cheltuite pentru că acest Club avea bani din alte surse. Vorbim de un club care a fost stors de bani de către cei care l-au condus. Se vedea opulența la un moment dat. S-au făcut greșeli și când a fost Marin Condescu la conducere și când nu a fost. Eu personal, am refuzat să mai merg și la meciuri”, a mai declarat Tudor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: