Acasa / Actualitate / Turiștii ar putea să ajungă la Rânca pe un nou drum

Turiștii ar putea să ajungă la Rânca pe un nou drum

Turiștii ar putea ajunge în zona Rânca pe un nou drum. Este vorba de o cale de acces care se află pe Valea Gilortului. Ion Tudor, șeful Secției Drumurilor Naționale Târgu Jiu, a spus că Primăria orașului Novaci lucrează la un proiect privind reabilitarea și asfaltarea acestui drum, avantajul oferit fiind că această cale de acces este ferită de intemperii: „Dacă primarul de la Novaci va reuși să facă drumul pe Gilort, drumul vechi, atunci multe lucruri vor fi rezolvate. Acest drum pornește de la Novaci, trece pe la fabrica de cherestea și ajunge la Hotelul Mina de la Rânca. Se lucra la proiect. Drumul este din piatră în prezent și chiar este «rupt». Va fi o variantă foarte bună de a se ajunge în Rânca pentru că este ferit de viscol“.

Transalpina, în bătaia viscolului

Circulația pe Transalpina până la Rânca se face cu dificultate în timpul iernii, pentru că există o porțiune unde vântul suflă cu putere, iar zăpada este adusă mereu pe partea carosabilă. De multe ori, lucrătorii de la Drumurile Naționale sunt nevoiți să închidă circulația din cauza viscolului și a lipsei de vizibilitate.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*