spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateTuriştii, interesaţi de frumuseţile Gorjului

    Turiştii, interesaţi de frumuseţile Gorjului

    Principalul obiectiv al proiectului „Redescoperă Gorjul” a fost acela de a dezvolta şi consolida turismul, dar şi de a atrage cât mai mulţi investitori, dornici să creeze noi locuri de muncă. Potrivit datelor autorităţilor locale, în urma analizei efectuate, s-a constatat o creştere semnificativă a numărului de turişti, comparativ cu anul trecut, ceea ce demonstrează că proiectul implementat a fost unul mai mult decât benefic pentru comunitatea gorjeană şi nu numai. „Redescoperă Gorjul alături de investiţiile care au avut loc au dat roade, şi-au spus cuvântul în promovarea turismului gorjean atât pe plan naţional, cât şi pe plan mondial. Putem vorbi, odată cu implementarea proiectului « Redescoperă Gorjul » că avem mai mulţi turişti. Eu am spus mereu acest lucru. Din datele statistice, în urma analizei efectuate, turiştii la nivelul judeţului Gorj, în luna ianuarie 2012 comparativ cu luna ianuarie 2011 au fost mai mulţi cu 12%. Proiectul şi-a atins obiectivele. Impactul final este cel benefic”, a confirmat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. De menţionat este faptul că valoarea proiectului a fost de 970.549 lei iar perioada de implementare 12 luni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: