spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateUluitor: dotări de război pe „buldotancul” vândut de Surupăceanu la Romsilva!

    Uluitor: dotări de război pe „buldotancul” vândut de Surupăceanu la Romsilva!

    Fostul deputat Mugurel Surupăceanu ajunge, din nou, în fața judecătorilor, pentru a da explicații pentru altă grămadă de fiare vechi de pe vremea războiului, vopsită și revândută la un preț exorbitant către stat. Procurorii DNA l-au trimis în judecată ieri, pentru o afacere parcă trasă la indigo după cea cu fostul Complex Turceni, numită de presă afacerea „Buldotanc”. Similitudinile sunt izbitoare: un tanc din Al Doilea Război Mondial, modificat să arate ca un buldoexcavator, cumpărat din Ucraina la preț de nimic, vândut apoi către o regie a statului, Romsilva, cu aproape 250.000 de euro. Diferența este că „buldotancul” de la Romsilva avea, spre deosebire de cel de la Turceni, sistem de camuflaj funcțional, stație de emisie recepție și detector de radiații, după cum au constatat cu stupoare cei de la Romsilva, care au încercat, zadarnic, să îl facă util.

    Surupăceanu demisionează din PSD şi renunţă la Parlament

    Mugurel Surupăceanu a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru o afacere similară cu cea derulată cu fostul CE Turceni, pentru care, însă, a fost achitat definitiv. La fel ca la fostul complex, Surupăceanu a vândut, spun procurorii DNA, un „buldozer universal cu macara hidraulică pe șenile”, care, de fapt, era doar un tanc sovietic model T55, de prin anii 1960, căruia i s-au demontat țeava și accesoriile aferente, în locul lor fiind montate o lamă și o gheară pentru scos buturi. Tancul a fost cumpărat din Ucraina, de la un anume Vasile Colun, patron al firmei Severom Trans, care l-a adus la Rovinari, destinatar fiind din firmele lui Mugurel Surupăceanu, Energoreparația, în iulie 2003. Suma plătită pentru piesa de muzeu a fost de circa 6.250 de dolari, atât figura în actele vamale. Vreme de un an, tancul a stat la altă firmă în curte, Maestro SRL, tot a lui Surupăceanu, fiind vopsit și dichisit de salariați, în tot acest timp, fiind făcute diligențele pentru vânzarea lui pe la societățile de stat din minerit. Numai că nu l-a vrut nimeni, astfel că soarta „buldotancului” părea să fie pecetluită.

    Un lung șir de coincidențe

    Întâmplarea face, însă, că, la aproape un an de când cumpărase mașinăria, Surupăceanu ajunge prefect de Gorj, numit de Guvernul Năstase. Întâmplător, la scurt timp după aceea, fostul director Romsilva, Ion Dumitru, ajuns, ulterior, coleg la Camera Deputaților cu Surupăceanu, căuta un utilaj pentru amenajarea de drumuri forestiere. Mai interesant este că dorea unul care semăna leit cu cel pe care îl avea Surupăceanu sau, mai bine spus, firma Maestro SRL, la ale cărei acțiuni renunțase înainte de a fi numit, aceasta dar și alte societăți pe la care este plimbat în timp „buldotancul” fiind trecute pe numele mamei prefectului. Astfel, Dumitru dă ordin să fie testat, ocazie cu care apare altă coincidență: utilajul este dus într-o pădure din zona Rovinari pe unde „absolut întâmplător”, cum avea însuși să declare la DNA, trecea și Surupăceanu. Asistă la teste însă mașinăria, bineînțeles, dă chix, astfel că se trece la etapa următoare.

    Din firmă în firmă… până în curtea Romsilva

    După testul ratat, utilajul ajunge, de la Maestro SRL, la altă firmă deținută de mama lui Surupăceanu, Eufrat SRL, cu același acționar, ultima societate aducând la Romsilva o ofertă, de data aceasta pentru un „buldomanipulator”. Adică același tanc, cu altă denumire. În aceea și, directorul Romsilva dă un nou ordin, să se ia în discuții achiziția, iar subordonații dau dovadă de o rapiditate uluitoare, câteva ore mai târziu fiind făcută și nota de achiziție, luată în discuție după doar două zile de Consiliul de Administrație. Urmează, în 27 august 2004, licitația unde, inițial, participă 10 firme, din care 8 se retrag, unele pentru că nu înțelegeau efectiv ce anume vrea să cumpere Romsilva – nimeni nu avea în dotare asemenea utilaj – iar alții pentru că simt că achiziția este „o făcătură cu dedicație”. Lucru oarecum justificat, având în vedere că tot caietul de sarcini avea cam… 2 pagini, în care era descris cu lux de amănunte taman „buldotancul” din curtea fostei firme a lui Surupăceanu, vândut, însă, printr-o firmă interpusă. Astfel, rezultatul nu a fost greu de anticipat: grămada de fiare vechi ajunge, de la Rovinari, la Romsilva.

    Adaos de 1.744%, pagubă de 243.720 de euro!

    Licitația dedicată și prețul exorbitant al „utilajului” a atras atenția procurorilor DNA care, în rechizitoriul întocmit pe numele lui Surupăceanu menționează că grămada de fiare vechi a fost supraevaluată. „Probatoriul administrat a arătat că achiziția utilajului a avut loc în condițiile nerespectării legislației privind achizițiile publice, a legii finanțele publice, a legii controlului financiar preventiv propriu, precum și cu încălcarea propriilor ordinelor interne referitoare la acest control precum si a regulamentului intern al RNP Romsilva. Acest lucru a dus la cumpărarea unui produs inutil și necorespunzător calitativ, cu un adaos de 1.744%, paguba în dauna Regiei Naționale a Pădurilor ridicându-se la 8.685.695.760 ROL, sumă cu care Regia s-a constituit parte civilă în cauză. Astfel, în vreme ce utilajul fusese introdus în țară la prețul de 6.250 USD în urma așa zisei licitații, RNP Romsilva a plătit pentru el suma de 294.330 USD”, mai spun procurorii în rechizitoriu.

    Dotări standard pentru război, inutile în fața DNA

    Chiar dacă „buldotancul” nu a fost bun de nimic, în ultimii 12 ani curățând doar 7 hectare de arbuști și mărăcini, și asta doar la teste, nu se poate spune că nu ar fi bun în situații de conflict. Iar asta au aflat cei de la Direcția Silvică Dâmbovița, care, în încercarea de a-l face să pornească, au apăsat din greșeală un buton, utilajul învăluindu-se brusc într-un nor dens, suflat sub presiune de niște duze speciale. Greșeala i-a făcut să constate că tancul, deși modificat, avea funcțional încă sistemul de camuflaj, tot funcționale fiind, după cum s-a văzut pe parcurs, și stația de emisie-recepție dar și senzorii de radiații. Astfel, ca o glumă, se poate spune că prețul exorbitant se justifică: Romsilva a cumpărat de la Surupăceanu primul buldoexcavator cu sistem de camuflaj. Unul util, având în vedere că, dacă tot este defect și nu poate fi utilizat, măcar să „deruteze” privirile iscoditoare ale organelor de cercetare penală. Nu a prea funcționat, însă, având în vedere că procurorii l-au trimis în judecată pe Surupăceanu pentru instigare la infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, dosarul său fiind înaintat spre judecare Tribunalului Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: