Acasa / Actualitate / Va decide cine va conduce SJU Târgu-Jiu ca manager interimar

Va decide cine va conduce SJU Târgu-Jiu ca manager interimar

Președintele Consiliulu Județean Gorj va analiza după data de 25 august situația managerială de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, care ar putea fi condus pentru trei luni de un manager interimar. Nu se știe momentan dacă acest manager va fi tot Tiberiu Tătaru. Până în prezent, nu a fost vehiculat alt nume în afară de cel al actualului manager pentru ocuparea funcției pe perioada interimatului. „Voi analiza, există o legislație care permite numirea unui manager interimar, dar cu siguranță va fi organizat un concurs pentru ocuparea funcției. Voi analiza situația până pe 25 august, voi lua o decizie și în ceea ce privește persoana care va ocupa funcția pe perioada interimatului, voi analiza întreaga activitate a echipei de conducere. Interimatul poate fi asigurat doar trei luni. Managerul și-a respectat contractul de management, și-a îndeplinit indicatorii, dar vom analiza. Se va organiza concurs”, a spus Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj. Mandatul actualului manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, Tiberiu Tătaru, expiră la sfârşitul lunii august. Tiberiu Tătaru se va înscrie la concursul de ocupare a postului, atunci când acesta se va organiza: „Da, categoric mă voi înscrie la concursul pentru ocuparea postului de manager al SJU Târgu-Jiu. (…) Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu este pe un trend pozitiv. Au fost făcute investiţii în resursa umană şi aparatură, precum şi în infrastructură din ultimii trei ani de zile, Probabil că la concurs se vor înscrie și alte persoane şi este normal să fie aşa. Concursul îmi va face şi mie bine, îmi voi readuce aminte toată legislaţia actuală, pentru că trebuie s-o cunoaştem în integralitatea ei”, a spus Tiberiu Tătaru.

Un comentariu

  1. Se stie ce aranjamente s-au facut .TB inlocuti ,toti.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*