spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateVezi ce au decis autoritățile din Târgu-Jiu legat de circulația pe strada...

    Vezi ce au decis autoritățile din Târgu-Jiu legat de circulația pe strada Victoriei spre 1 Decembrie

    După ce afaceriștii din Târgu-Jiu s-au plâns de noile restricții de circulație pe strada Victoriei, autoritățile au luat alte decizii pentru această stradă.

    politie-trafic1Săptămâna trecută, modificările instituite de autoritățile locale în ceea ce privește interzicerea opririi mașinilor pe sectorul de la intersecția cu strada 30 Decembrie până la 1 Decembrie 1918, în intervalul orar 07-19.00, au ridicat numeroase nemulțumiri în rândul cetățenilor din Târgu-Jiu. Polițiștii locali au aplicat sancțiuni șoferilor care nu respectau indicațiile, iar patronii care au magazine în zonă s-au plâns actualului edil de la Târgu-Jiu. După ce afaceriștii au depus câteva petiții la Primăria Târgu-Jiu, autoritățile locale au decis reanalizarea situației. Autoritățile au spus că măsura a fost impusă pentru a fluidiza traficul în zonă, fiind vorba de cea mai aglomerată arteră din Târgu-Jiu.

    În cadrul ședinței de ieri, a Comisiei de circulație de pe lângă Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu s-au luat următoarele decizii cu privire la circulația pe strada Victoriei: pe sensul de urcare, de la intersecția străzii Victoriei cu strada 1 Decembrie 1918 până la intersecția străzii Victoriei cu strada 30 Decembrie, oprirea autovehiculelor este interzisă; pe sensul de coborâre, între strada Gheorghe Doja și semaforul de la Colegiul Tehnic nr.2, se vor monta indicatoare de circulație cu semnificația „Staționarea interzisă”; pe sensul de coborâre, între Colegiul Tehnic nr.2 și semaforul de la supermarketul Lidl, vor fi montate indicatoare de circulație cu semnificația „Oprirea interzisă”; pe sensul de coborâre, de la supermarketul Lidl la intersecția străzii Victoriei cu strada 1 Decembrie 1918, vor fi montate indicatoare de circulație cu semnificația „Staționarea interzisă”. De asemenea, autoritățile au decis că se va desființa trecerea de pietoni de la intersecția străzii Victoriei cu strada Mihail Sadoveanu, iar la ieșirea din strada Mihail Sadoveanu în strada Victoriei se va monta un indicator de circulație cu semnificația „Obligatoriu dreapta”. Măsurile au fost luate pentru fluidizarea traficului, după ce au avut loc discuții și consultări cu agenții economici ce își desfășoară activitatea în zonă, cu reprezentanții Poliției Rutiere Gorj, ai Poliției Municipiului Târgu-Jiu și consilieri locali. Ședința a avut loc la solicitarea agenților economici.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: