spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateVezi ce spune Cârciumaru despre Pecingină şi Prunariu!

    Vezi ce spune Cârciumaru despre Pecingină şi Prunariu!

    Liderul PSD Gorj, Cârciumaru, le cere lămuriri vicepreşedinţilor de partid Gheorghe Pecingină şi Mihai Prunariu, deşi recunoaşte că cei doi nu au greşit în conflictul cu Marin Condescu. S-au apărat împotriva acuzaţiilor, dar nu e bine cu scandal, crede Florin Cârciumaru care refuză să se amestece în conflictul de la Pandurii.

    Preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, nu doreşte implicarea partidului în scandalul dintre managerul Complexului Oltenia şi Marin Condescu, preşedintele Clubului Pandurii. Gheorghe Pecingină şi Mihai Prunariu au alimentat conflictul dintre cei doi şi aceste acţiuni afectează imaginea PSD Gorj. Cu toate acestea, Cârciumaru spune că cei doi nu au făcut altceva decât să riposteze la acuzaţiile aduse de Condescu. Liderul PSD Gorj a mai declarat că va purta o discuţie cu Pecingină şi Prunariu pentru a lămuri anumite aspecte de ordin politic. „Călinoiu va demonstra că nu este adevărat ce spune Condescu”, a mai menţionat Cârciumaru despre atacurile „boss-ului” de la Pandurii la adresa lui Călinoiu. „Nu este bine atunci când un membru PSD este acuzat, dar eu sunt sigur că domnul Călinoiu va răspunde la acuzaţiile respective şi va demonstra că nu este nimic adevărat aşa cum eu am demonstrat că sunt nevinovat de tot ce mi-a aruncat două luni la rând Dan Diaconescu în campanie. În politică vin foarte multe acuzaţii care vin din partea unora fără suport. Este de datoria noastră ca atunci când suntem acuzaţi să ne apărăm, să demontăm acuzaţiile pentru că imaginea partidului să nu fie afectată. Despre domnul Condescu nu am ce să discut. Eu m-am retras din AGA şi ceea ce face e treaba lui. În calitate de preşedinte o să discut cu Pecingină şi Prunariu, deşi nu au ce explicaţii să-mi dea. Din câte cunosc, ei au răspuns la nişte acuzaţii venite din altă parte. De Condescu nu pot să discut pentru că nu este membru PSD”, a mai spus Cârciumaru la Radio Omega. Social-democratul Florin Cârciumaru încearcă în această perioadă să stea departe de războiul dintre şeful CEO şi Marin Condescu. Edilul a susţinut că nu cunoaşte ultimele acuzaţii aduse de Condescu şi nici nu se va implica pentru că a demisionat din Adunarea Generală a Acţionarilor de la clubul Pandurii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: