spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitate„Vine cometa“, la Bumbești Jiu

    „Vine cometa“, la Bumbești Jiu

    Elevii și cadrele didactice ale Colegiului „Mihai Viteazul” din Bumbești Jiu, dar și orice persoană interesată, pot participa mâine, la Bumbești Jiu, la o acțiune inedită, de observație astronomică. Activitatea se va desfășura la Casa de Cultură „Gheorghe Tătărescu” din Bumbești Jiu.

    Acțiunea este organizată de către Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM) în colaborare cu Colegiul „Mihai Viteazul” din Bumbești Jiu și Primăria Bumbești Jiu și va avea loc între orele 15:00 – 16:30. Evenimentul de cultură și educație prin astronomie este intitulat „Vine Cometa!”.

    „De ce acest titlu? Pentru că, la data de 12 decembrie 2018, cometa 46P/Wirtanen se va afla în punctul cel mai apropiat al orbitei ei față de Soare. Patru zile mai târziu, la data de 16 decembrie, pe drumul ei prin spațiu, cometa se va afla la numai 11,5 milioane de kilometri distanță de Pământ. Această configurație, face ca ea să fie suficient de strălucitoare pentru a putea fi văzută cu ușurință și prin instrumente mici. De aceea, ne-am propus să vă invităm în lumea astronomiei prezentându-vă informații deosebit de interesante despre comete.

    Programul acestui eveniment:
    – Istoria descoperirilor de comete;
    – Prezentare de imagini ale unor comete de-a lungul istoriei umane;
    – Vizionare de filme educative de scurt metraj din care elevii pot înțelege ce este o cometă și cum evoluează în drumul ei Sistemului solar;
    – D-ul prof. de chimie, Sorin Daniel Berca de la Clubul Elevilor din Bumbești Jiu va efectua un experiment, în care va crea la scară miniaturală, un nucleu de cometă;
    – Cu ajutorul unui microscop puteți admira un mic fragment de meteorit, care a căzut pe Pământ acum circa 6000 de ani și care are o vechime estimată de 4,5 miliarde de ani.

    Ne vom despărții în jurul orei 16:30 însă, dacă după lăsarea întunericului, condițiile meteo sunt favorabile și cerul este senin, vă dăm o nouă întâlnire în zona stadionului, cu începere de la ora 18:15. Curioșii vor participa la o sesiune de observații astronomie, în care veți putea vedea: cometa Wirtanen, Luna, planeta Marte și multe alte corpuri cerești deosebit de interesante“, prezită Marcel Jinca, reprezentantul Astroclubului din Bumbești Jiu din cadrul SARM.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: