spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateVor fonduri europene pentru reabilitarea termică a Spitalului Județean

    Vor fonduri europene pentru reabilitarea termică a Spitalului Județean

    De câțiva ani se discută despre necesitatea realizării unei investiții vis-a-vis de reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, iar prin realizarea obiectivului de investiție ce urmărește: îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii; reabilitarea și modernizarea instalațiilor pentru prepararea și transportul agentului termic, apei calde menajere și racordarea la sistemele de încălzire centralizată. Acum, președintele Consiliului Județean Gorj a anunțat că dosarul este pregătit pentru a fi depus la Ministerul Fondurilor Europene, în vederea obținerii finanțării. „Am avut discuții tehnice la Ministerul Fondurilor Europene legat de cele trei proiecte pe care le avem la Gorj. În ceea ce privește Casa Keber va intra în procedură de licitație, la fel și cu cele două drumuri. Se pregătește documentația. De asemenea, am discutat și despre reabilitarea termo-energetică a Spitalului Județean, sediul de pe strada Tudor Vladimirescu. Proiectul ar fi de 4,5 milioane euro, reabilitare sistem termic, înlocuirea șarpantei, izolație plafon, înlocuirea tâmplăriei actuale, înlocuirea sistemului termic prin care se realizează încălzirea unităţii spitaliceşti. Documentația este gata, axa este deschisă, am lămurit detalii tehnice și vom depune și acest proiect. Așteptăm ghidul și pe alte domenii. Sperăm la anul să avem mai multe proiecte”, a declarat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: