spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomic1.500 de gorjeni vor construi noul grup energetic

    1.500 de gorjeni vor construi noul grup energetic

    Pentru construcţia noului grup energetic de 600 MW va fi nevoie de aproximativ 1.500 locuri de muncă, conform unor surse din CE Oltenia. Investiţia chineză de la Termocentrala Rovinari a reprezentat unul din subiectele abordate în cadrul discuţiilor purtate la Beijing între Ministrul de Externe Titus Corlăţean şi vicepremierul Consiliului de Stat, Li Keqiang.

    Delegaţia română ce s-a întors recent din China a fost condusă de Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, iar din ea a făcut parte secretarul de stat din Ministerul Economiei, Rodin Traicu împreună cu specialişti din CE Oltenia. „A fost subliniată importanţa finalizării proiectului de retehnologizare a termocentralei de la Rovinari, investiţie chineză cu valoare de aproximativ un miliard de dolari, precum şi intrarea în exploatare, până la sfârşitul anului 2012, a parcurilor de energie eoliană de la Crucea şi Babadag, investiţii chineze cu o valoare de peste 300 milioane de dolari”, informează printr-un comunicat MAE, transmis de Mediafax. Din discuţiile purtate, cei doi oficiali s-au arătat interesaţi de posibilitatea de extindere a cooperării bilaterale în alte domenii, precum cele din energie, infrastructură, comunicaţii, agricultură şi turism. „Realizarea acestei investiţii la Rovinari face să garanteze faptul că în CE Oltenia activitatea decurge normal, fapt ce poate genera noi locuri de muncă, dar şi energie la preţuri bune”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu.

    Peste o mie de locuri de muncă

    În ceea ce priveşte investiţia legată de realizarea grupului energetic de 600 MW la Sucursala Energetică Rovinari, surse demne de încredere au declarat că pe parcursul discuţiilor au fost clarificate anumite divergenţe ce existau încă de la înfiinţarea CE Oltenia, referitoare la acest proiect-mai exact la partea ce va deţine controlul majoritar . În timp ce partea română va avea un aport în natură, în sensul că va pune la dispoziţie terenurile şi utilităţile, partenerii chinezi vin cu partea financiară. De asemenea, în urma studiului de fezabilitate şi a evaluării ce se va efectua se va stabili cota de participare a fiecărei părţi. Aceleaşi surse au mai declarat că forţa de muncă necesară construirii noului grup energetic va fi asigurată de companie, în acest proces fiind implicate aproximativ 1.500 de persoane. Odată dat în funcţiune, pentru bunul mers al activităţii noului grup, va fi nevoie doar de aproximativ 80 de salariaţi, ceea ce înseamnă personal de exploatare şi personal ce va asigura mentenanţa. Referitor la cota de participare, există posibilitatea ca partea română să vină şi cu un aport financiar pe lângă cel în natură, însă, o decizie fermă în acest sens se va lua în urma evaluărilor. Surse din sistem au mai precizat însă că în situaţia în care statul român va avea un aport doar în natură sunt şanse, ca pe parcursul derulării investiţiei, să poată fi cumpărată investiţia chineză, fapt ce ar permite preluarea controlului majoritar. Vizitarea unor termocentrale cu tehnologie performantă a constituit un alt punct din programul vizitei pe care delegaţia română a efectuat-o în China. În urma discuţiilor purtate şi a punctelor comune la care s-a ajuns, omologii chinezi vor mai face o vizită la Complexul Energetic Oltenia, înainte de sfârşitul de an. O analiză atentă, demonstrează că investiţia de la Rovinari este singura construcţie în a cărei realizare statul român s-a implicat, lucru extrem de benefic din punct de vedere economic pentru judeţul Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: