200 de salariați de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) vor pleca acasă în anul 2019, conform unei hotărâri care a fost aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor.
Ion Rușeț, consilierul managerului CEO, a declarat că așa prevede programul stabilit pe mai mulți ani, dar că este posibil să se renunțe la acesta: „Există un proiect aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor, dar este prematur să discutăm despre acest aspect. Avem în vedere 200 de disponibilizări, în procesul de reorganizare, dar în momentul de față este prematur să discutăm. Așa a fost proiectul multi anual, reducerea de la 700 la 200, lucru care s-a întâmplat anul trecut. Erau prevăzute 700 de concedieri pentru 2018 și 700 pentru 2019. Au rămas 200 în acest an și 200 anul viitor. Așa prevede hotărârea Adunării Generale a Acționarilor. Este prematur să discutăm în condițiile actuale în care necesarul de energie și rolul Complexului este determinant în sistemul energetic național“.
Plecările vor fi voluntare
Ion Rușeț a precizat că plecările vor fi voluntare și că peste câțiva ani se va putea vorbi și de angajări: „Este vorba de plecări voluntare și în momentul de față s-a aprobat politica de personal pe termen mediu și lung a companiei. știți foarte bine că avem parteneriate cu instituții de învățământ profesional, cât și universitar. Aceste parteneriate au un rol de a începe procesul de întinerire a forței de muncă în cadrul Complexului Energetic Oltenia“.