spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomic2015, cu pierderi în CEO?

    2015, cu pierderi în CEO?

    sediu-ceo1Deşi iniţial se stabilise ca următoarea întâlnire dintre sindicate şi administraţia Complexului Oltenia să aibă loc în data de 15 ianuarie, până în după amiaza zilei de ieri, sindicatele nu primiseră nici o adresă din partea conducerii societăţii de stat. De altfel, discuţiile ce ar urma să aibă loc mâine, ar avea ca obiect prezentarea din partea administraţiei a indicatorilor economici şi a rezultatelor financiare pe 2015. La prima vedere, cu un an extrem de secetos, în care hidraulicitatea a fost redusă, aproape toţi factorii responsabili din sistem, sindicatele, dar şi angajaţii se aşteptau ca 2015 să se încheie pe profit, cu atât mai mult cu cât s-a produs o cantitate de energie de aproximativ 15 TW, cu 2 TW mai mult decât producţia prevăzută în BVC-ul pe anul precedent. În aceste condiţii, apare reversul medaliei, în care pare tot mai sigur zvonul lansat şi conform căruia, CEO a încheiat anul 2015 pe pierdere, o pierdere de sute de milioane de lei. Voci sindicale susţin tot mai mult faptul că aceste zvonuri s-ar adeveri, în condiţiile în care pierderile ar reprezenta de fapt banii care nu s-au recuperat de la uzinele de termoficare, prin cărbunele livrat, cei care ar fi trebuit să fie încasaţi din externalizarea CET Govora, din achiziţionarea la un alt preţ decât cel prognozat a certificatelor de dioxid de carbon sau chiar din exploatare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: