spot_img
8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomicAcţiuni împotriva Fondului Proprietatea!

    Acţiuni împotriva Fondului Proprietatea!

    Intenţiile ascunse ale Fondului Proprietatea faţă de Complexul Oltenia vor atrage reacţia dură a Sindicatului Mine Energie Oltenia! Asta reiese din declaraţiile făcute de avocatul organizaţiei sindicale, la Acces Tv, de către Gheorghe Pecingină. Întrebat cu privire la acţiunile sindicale organizate de SME Oltenia pentru ajutarea Complexului Oltenia, legate de modificarea legislaţiei, Pecingină a precizat că aceste acţiuni vor continua, încât compania energetică sa poată asigura pe viitor stabilitatea şi siguranţa locurilor de muncă. Acesta a avut însă o poziţie dură faţă de atitudinea Fondului Proprietatea, acţionar minoritar al CE Oltenia, dar despre care se ştie însă că, încă de anul trecut, a marjat mult pe ideea reducerii a mii de locuri de muncă din companie. În acest sens, Pecingină a specificat faptul că SME Oltenia are un proiect prin care se va milita împotriva Fondului Proprietatea, cu atât mai mult cât acesta susţine că aceşti acţionari au în atenţie anumite interese în special în domeniul sistemului energetic. „Sigur vor protesta, SME Oltenia are un proiect împotriva Fondului Proprietatea. Chiar a apărut un articol în presa străină în care un politician atrăgea atenţia asupra afacerilor Fondului Proprietatea în România. Sunt anumite interese ale Fondului Proprietatea, îşi doresc anumite lucruri pentru România, nu prea plăcute, mai ales pentru sistemul energetic”, a declarat avocatul SME Oltenia, la Acces Tv.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: