spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicAngajaţii UM Sadu revin la lucru luni

    Angajaţii UM Sadu revin la lucru luni

    Angajaţii UM Sadu revin la lucru începând de luni, deşi aceştia au intrat în inactivitatea mai mult timp.

    Situaţie grea la Uzina Mecanică Sadu. Activitatea la unitatea de producere a armament a fost sistată din cauza lipsei de materie primă. În aceste condiţii angajaţii de la UM Sadu au întrerupt lucrul, însă, nici salariile nu şi le-au luat la timp. Culmea este că există cerere de armament pentru piaţa externă, însă, conducerea UM Sadu nu are bani pentru achiziţionarea materiei prime. Luna trecută, prefectul judeţului, Claudiu Teodorescu, dădea asigurări că nu există probleme la UM Sadu, dar, la scurt timp, oamenii nu au mai avut de lucru şi au fost trimişi în şomaj tehnic. Acum, Claudiu Teodorescu afirmă că o delegaţie de la Romarm va merge în Serbia, la mijlocul lunii martie, pentru a contracta materia primă necesară la Sadu. „La Uzina Mecanică Sadu, conducerea unităţii mi-a dat garanţia, că începând cu a doua jumătate a lunii martie vor intra în vigoare contractele şi să înceapă să fie semnate. Eu o să port şi astăzi o discuţie cu conducerea unităţii şi să mă asigur că ceea ce m-a informat la acea vizită conducerea unităţii se menţine şi la ora actuală. Facem tot posibilul să avem acolo aceleaşi contracte şi numărul de angajaţi să fie păstrat. Materia primă trebuie achiziţionată o mare parte din Serbia. Acum o să vedem, o să mă interesez să văd dacă există această problemă şi să vedem cum putem să îi ajutăm. Mă interesează foarte mult contractele să poată să fie încheiate. Dacă avem contractele este foarte bine. Există posibilitatea să avem banii pentru achiziţionarea materiei prime. Ne vom zbate pentru acest lucru, pentru onorarea contractelor. Cred că la începutul acestei luni o delegaţie de la Romarm şi cei de la UM Sadu vor face o deplasare în Serbia pentru a negocia şi pentru a încheia contracte cu furnizorii de materie primă”, a spus ieri prefectul Radu Teodorescu în conferinţa de presă organizată. Reprezentantul Romarm, Lori Boian, a recunoscut la Radio Omega că activitatea la UM Sadu s-a redus mult, iar oamenii vor reveni la serviciu la program normal începând de săptămâna viitoare. „Din luna martie treburile se îndreaptă radical. Este ultima săptămână în care personalul mai stă cât de cât pe acasă, pentru că nu era încărcare suficientă. De luni se intră la lucru în două schimburi. Au fost achitate absolut toate materialele necesare fabricării, atât din intern cât şi din import. Nu este nici o restanţă salarială. Lucrând mai puţin au fost veniturile mai mici, însă, sperăm să nu mai avem nici o problemă din acest punct de vedere”, a spus Lori Boian.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: