Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României, banca centrală a României, instituţie fundamentală a statului român.
La 17/29 aprilie 1880, a fost publicată, în “Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune. Lua, astfel, fiinţă Banca Naţională a României, instituţie de credit, care deţinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii (30.000.000 lei) era în întregime românesc şi aparţinea în proporţie de o treime statului şi două treimi particularilor. Banca Națională a României s-a înscris, astfel, în rândul celor mai vechi bănci centrale din lume, a 16-a, din perspectivă cronologică, devansând bănci centrale de renume, precum Banca Japoniei, Banca Italiei, Banca Națională a Elveției, Federal Reserve (SUA).
Acesta este momentul în care, din punct de vedere juridic, avea să înceapă istoria Băncii Naţionale a României, care şi-a început oficial activitatea la 1 iulie 1880. La 1 decembrie 1880, au început operaţiunile propriu-zise ale Băncii Naţionale, pornindu-se un proces de reglare a circulaţiei banilor, de limitare a practicilor cămătăreşti, de ieftinire şi stabilizare a creditului, dezvoltarea capitalului autohton şi stabilirea de relaţii instituţionale cu alte bănci din Europa.
În perioada 15 – 17 iulie 1880 are loc prima Adunare Generală a acţionarilor BNR, iar primul guvernator este desemnat Ion I. Câmpineanu. Însă, adevăratul părinte fondator al BNR este, alături de I.C.Brătianu, Eugeniu Carada, autor al multor reforme în Principate după 1859. S-a spus : “Carada a fost adevăratul spiritus rector al Băncii Naționale, în epoca respectivă”;
Deşi nu a acceptat funcţia de guvernator al Băncii Naţionale, fiind numai director, timp de 30 de ani activitatea sa a fost legată de Bancă, pe care a organizat-o ireproșabil. S-a implicat direct în: organizarea Imprimeriei BNR şi tipărirea primelor bilete de bancă, organizarea şi reglementarea activităţii sucursalelor şi a agenţiilor Băncii, elaborarea statutelor şi a primelor regulamente ale instituţiei. Patriotismul său era exprimat prin crezul său era „Pentru o Românie liberă, oricând, oricum, cu oricine și împotriva oricui”, De asemenea, au rămas la fel de actuale şi pline de înţelepciune afirmaţiile sale: ”Nu făgădui decât jumătate din ceea ce poți face cu ușurință. Să nu datorezi niciodată mai mult decât jumătate din ceea ce poți plăti ușor.”
În timpul Războiului de Reîntregire, BNR a susţinut financiar efortul de război al guvernului român. Evoluţia evenimentelor militare a obligat Administraţia centrală a BNR să plece în refugiu la Iaşi şi să accepte transferul tezaurului său la Moscova, fără ca acesta să mai poată fi recuperat.
Imediat după 1918, BNR a trebuit să răspundă altor provocări, printre care: criza economică postbelică, restabilirea convertibilităţii leului, unificarea monetară şi extinderea reţelei sale de sucursale şi agenţii la nivelul întregii ţări.
În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, BNR a susţinut guvernul în cheltuielile provocate de acţiunile militare, luând, în acelaşi timp, măsuri pentru a stăvili inflaţia şi a-şi salva tezaurul propriu. Acesta a fost ascuns în peștera de lângă mânăstirea Tismana, în perioada 1944 – 1947, peşteră devenită astăzi Muzeul Tezaurului BNR de la Tismana, concept unic în Europa.
Regimul comunist a impus naţionalizarea BNR (1 ianuarie 1947) şi apoi reorganizarea sa, potrivit noilor imperative politice. În toţi aceşti ani, Banca Naţională a îndeplinit un rol important în evoluţia sistemului monetar şi de credit prin implicarea în realizarea reformelor monetare din 1947 şi 1952, în planificarea circulaţiei monetare, în controlul asupra utilizării creditelor acordate etc. Denumirea băncii centrale s-a modificat în 1948, devenind Banca de Stat a Republicii Populare Române, iar în 1965 – Banca Naţională a Republicii Socialiste România.
Din 1990, BNR şi-a reluat titulatura iniţială de Banca Naţională a României, implicându-se în tranziţia de la economia centralizată la economia de piaţă şi asumându-şi funcţiile normale ale unei bănci centrale, similare celor ale unor bănci centrale din Europa şi din lume.
Banca Naţională a devenit un factor de stabilitate şi echilbru al sistemului financiar al ţării, Conform statutului, BNR are ca principale atribuţii: elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb, autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi şi asigurarea stabilităţii financiare, emiterea bancnotelor şi monedelor ca mijloace de plată pe teritoriul României, Stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia, administrarea rezervelor internaţionale ale României. Obiectivul său fundamental îl reprezintă asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, sprijinind politica economică generală a statului, fără a prejudicia îndeplinirea obiectivului său fundamental.
Începând cu 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, Banca Naţională a României a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), iar Guvernatorul BNR, membru al Consiliului General al Băncii Centrale Europene (BCE).
BNR are, de asemenea, o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte colaborarea, pe baze bilaterale, cu alte bănci centrale europene şi din lume – în special în schimbul de informaţii şi date statistice, asistenţă tehnică, în domeniul bancar şi monetar – precum şi cu alte orhganisme regionale şi internaţionale.
Banca Națională a României
Agenția Gorj
