spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicBloc energetic, oprit pentru reparaţii

    Bloc energetic, oprit pentru reparaţii

    Conducerea CE Rovinari a fost nevoită să oprească activitatea grupului energetic V, pentru efectuarea unor lucrări de revizii-reparaţii. Activitatea grupului energetic a fost oprită timp de patru zile, ea fiind reluată aseară, după cum au declarat surse din cadrul termocentralei. Aceleaşi surse au mai precizat că activitatea Complexului Energetic Rovinari nu a fost afectată urmare a luării acestei decizii, motivul fiind dat de faptul că a fost weekend, timp în care cererea de energie nu a fost foarte mare. Săptămâna viitoare, odată cu trecerea Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, conducerea CE Rovinari va da în funcţiune blocul energetic VI, grupul fiind supus în ultima perioadă la mai multe lucrări de modernizare şi retehnologizare. Astfel, odată pus în funcţiune, blocul VI va fi cel mai modern grup energetic din România, acesta având instalaţie de desulfurare, instalaţie de şlam-dens, sisteme de automatizare. Conform unor surse, comenzile şi reglajele la noul bloc VI se vor face automat, activitatea lui fiind urmărită on-line de către personalul calificat, în acest sens.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: