spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicCare sunt criteriile de selecţie a membrilor Directoratului CEO

    Care sunt criteriile de selecţie a membrilor Directoratului CEO

    Complexul Energetic Oltenia (CEO) a publicat criteriile în baza cărora se va realiza selecţia a doi membri ai Directoratului. Candidații au de îndeplinit mai multe criterii: trebuie să fi ocupat minimum cinci ani un post de director, într-o companie cu peste o mie de salariaţi, iar angajatorul anterior să fi avut o cifră de afaceri mare, respectiv de milioane de euro. Până pe data de 18 septembrie, firma de recrutare primeşte dosare din partea candidaţilor, iar selecţia celor doi manageri se va face în cursul lunii octombrie.

    Ce posturi vor fi scoase la concurs

    Posturile scoase la concurs sunt de director al Direcției Financiare și cel de director al Direcției Energetice. În prezent, posturile sunt ocupate interimar de Luminiţa Adriana Popescu şi, respectiv, Vasile Dan. Un post de membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia este plătit lunar cu peste 22.000 de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: