spot_img
8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomicCEO anunță ce perimetre miniere vor fi închise, în următorii ani

    CEO anunță ce perimetre miniere vor fi închise, în următorii ani

    La doar o zi de la anunțul făcut de premierul Ludovic Orban cu privire la planul de restructurare ce vizează activitatea Complexului Energetic Oltenia, oficialii companiei fac precizări în privința restrângerii de activitate. Printr-un comunicat de presă administrația CEO transmite că singurele cariere care se vor închide până în anul 2025 sunt acelea care își vor epuiza resursele în această perioadă sau cele a căror operare va deveni ineficientă din cauza costurilor foarte mari.

    ”Având în vedere declarațiile aparute în presa locală, privind posibila închidere a unor perimetre miniere, reprezentanții Complexului Energetic Oltenia fac următoarele precizări, pentru corecta informare a publicului: singurele cariere care se vor închide până în anul 2025 sunt acelea care își vor epuiza resursele în această perioadă sau cele a căror operare va deveni ineficientă din cauza costurilor foarte mari. În această situație se regăsesc carierele Peșteana, Husnicioara și Lupoaia. Personalul existent în aceste cariere în 2025 rămas după ieșirea la pensie a unui număr considerabil de angajați, va fi redistribuit în celelalte cariere pentru functionarea acestora la capacitate, in vederea asigurarii necesarului de carbune pentru termocentralele Rovinari și Turceni.

    Avand in vedere evolutia tehnologica a perimetrelor miniere ramase in exploatre incepand cu anul 2026, carierele Jilț Sud și Jilț Nord se vor reorganiza într-o singura cariera, precum și carierele Tismana și Pinoasa.

    Necesarul de lignit pentru asigurarea funcționării grupurilor energetice pe cărbune (3 grupuri în Rovinari și 2 în Turceni), va fi asigurat din perimetrele Roșia si Tismana-Pinoasa pentru Rovinari, iar pentru Turceni va fi asigurat din perimetrele Jilț si Roșiuța.

    Amintim că Planul de restructurare și decarbonare a Complexului Energetic Oltenia, singura soluție viabilă pentru menținerea în activitate a unuia dintre cei mai importanți producatori de energie electrică ai țării, va fi înaintat spre analiză Comisiei Europene. Planul prevede investiții noi de 7 miliarde de lei în perioada 2021 – 2026 pentru diversificarea resurselor, având în vedere că cele pe bază de lignit sunt epuizabile, iar investitiile in activitatea de minerit si in centralele pe baza de carbune se vor ridica la cca 2 miliarde lei.

    Astfel, în portofoliul CEO vor intra parcuri fotovoltaice și blocuri pe gaze naturale – surse de energie mai puțin poluante, se arată într-un comunicat de presă emis de conducerea Companiei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: