spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomicCompania din China, câştigătoare la CE Rovinari

    Compania din China, câştigătoare la CE Rovinari

    Compania din China a fost declarată câştigătoare de către comisia constituită la nivelul Ministerului Economiei în cadrul licitaţiei organizate pentru construirea grupului de minim 500 MW la CE Rovinari. Conducerea CE Rovinari a precizat că punerea în funcţiune a noului grup energetic de minim 500 MW este estimată a avea loc la sfarşitul anului 2015.

    Comisia de negociere pentru Proiectul „Realizare grup energetic nou de 500 de MW la Termocentrala Rovinari” a selectat oferta depusă de Compania chineză ca fiind cea mai avantajoasă. Conform comunicatului dat de conducerea CE Rovinari, oferta companiei chineze a întrunit cel mai mare număr de puncte, respectiv un punctaj total de 100 puncte, faţă de 78,75 puncte obţinută de Compania din Japonia. Rezultatele evaluării ofertelor au fost transmise conducerii SC Complexul Energetic Rovinari SA pentru aprobarea în Consiliul de Administraţie, în vederea desemnării Investitorului Selectat pentru participarea la procedura de constituire a societăţii mixte de tip IPP. Următoarele etape ce vor fi parcurse, în vederea punerii în practică a investiţiei, vor consta în: negocierea şi semnarea Memorandumului de Înţelegere între Societate şi Investitorul Selectat, estimate a se finaliza la sfârşitul lunii iunie 2012, întocmirea noului studiu de fezabilitate şi realizarea evaluării aporturilor în natură, cu termen de finalizare în luna septembrie 2012, înregistrarea societăţii mixte de tip IPP, obţinerea autorizaţiilor, avizelor şi certificatelor necesare pentru începerea efectivă a construcţiei noii centrale, cu termen de finaluzare în luna martie 2013. Conducerea CE Rovinari a precizat că punerea în funcţiune a noului grup energetic de minim 500 MW este estimată la sfarşitul anului 2015. CE Rovinari intenţionează să construiască un grup energetic nou de 500 de MW, cu cazan cu ardere pulverizată cu parametri supracritici, utilizând drept combustibil de bază lignitul, care se va amplasa pe locul a două grupuri de câte 200 MW existente la Termocentrala Rovinari, respectiv blocurile energetice nr. 1 şi 2, puse în funcţiune în perioada 1972-1973, în prezent dezafectate.

    Golea: „O garanţie a locurilor de muncă”

    Contactat telefonic, liderul de sindicat de la Minerul Rovinari Pinoasa, Marin Golea a declarat că se aştepta ca firma din China să fie declarată câştigătoare şi asta ca urmare a faptului că este o companie serioasă. „Am vizitat constructorul în China, sunt puternici din punct de vedere financiar şi pot realiza această investiţie la Gorj. Cu acest grup energetic se vor crea locuri de muncă pe perioada construcţiei şi a mentenanţei. Pe noi ne interesează să avem desfacere pentru capacităţile CE Rovinari pentru toate cele 70 de utilaje. Consider că acest nou grup energetic va reprezenta un consum sporit de cărbune şi o garanţie mai mare a locurilor de muncă”, a mai declarat Marin Golea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: