spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicComplexul Oltenia, privatizări şi concedieri ?!

    Complexul Oltenia, privatizări şi concedieri ?!

    Conform strategiei comune a Guvernului şi a reprezentanţilor FMI, cele două Companii Energetice Oltenia şi Hunedoara vor fi privatizate până la finele lunii iunie 2012, operaţiune care va impune şi concedieri de personal la unele dintre unităţile, care vor forma cele două companii, relevă ultima scrisoare de intenţie încheiată de Guvern cu FMI, potrivit Mediafax. Privatizarea Complexului Oltenia se va face fie cu un investitor strategic, fie prin ofertă publică.

    Mediafax arată că Executivul intenţiona iniţial să comaseze principalii producători de energie şi cărbune în două societăţi naţionale, Electra şi Hidroenergetica, însă a renunţat la acest proiect din cauza problemelor juridice şi a luat în calcul varianta alternativă de a crea două companii energetice mai mici, respectiv Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara. Complexul Energetic Hunedoara va fi format din termocentralele Paroşeni şi Mintia şi minele considerate viabile ale Companiei Naţionale a Huilei (CNH), iar Complexul Energetic Oltenia va fi compus din SNLO şi Termocentralele Craiova, Turceni şi Rovinari. În scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI, la sfârşitul misiunii de evaluare din iulie-august, aprobată de Executiv la jumătatea lunii septembrie, se arată că până la sfârşitul acestui an va fi înfiinţată noua companie energetică prin fuziunea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) cu cele trei Complexuri Energetice Craiova, Turceni şi Rovinari, dar şi faptul că noua companie va fi privatizată până la sfârşitul lui iunie 2012. Procedura de privatizare va fi lansată şi în cazul companiei energetice, care va rezulta din fuziunea minelor viabile ale CNH cu termocentralele Paroşeni şi Mintia, termenul stabilit pentru finalizarea privatizarii fiind şi în acest caz sfârşitul lunii iunie 2012.

    Reduceri de personal

    Privatizarea se va face fie prin oferta publică iniţială, fie cu un investitor strategic. În ceea ce priveşte începerea proceselor de privatizare, Guvernul va angaja consultanţi până la finele lunii martie 2012. Conform documentului, Mediafax arată că restructurarea unităţilor în vederea privatizării va impune şi concedieri de personal, cel puţin 900 de posturi urmând să fie desfiinţate până la sfârşitul lunii octombrie, iar alte 200 de poziţii urmand să fie scoase din schema de organizare a Complexului Energetic Turceni. În cazul CNH, activele viabile vor fi preluate de stat prin proceduri de executare silită, declanşate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru obligaţii fiscale.

    Militaru: „nu cred aşa ceva”

    Deputatul democrat-liberal Severus Militaru a părut neîncrezător în ceea ce ar deveni Complexul Oltenia, adică o companie privatizată. „Sunt lucruri care nu stau chiar atât de simplu, trebuie purtate discuţii cu partenerii sociali. De altfel, se ştie deja că în 2012 SNLO va disponibiliza 300 de mineri, angajaţi ce vor beneficia de prevederiile Ordonanţei 116 modificate”, a mai precizat deputatul Severus Militaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: