spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicCondescu, în “marşul disperării” către Bucureşti

    Condescu, în “marşul disperării” către Bucureşti

    Circa 50 de mineri și energeticieni de la Complexul Energetic Oltenia sunt în drum spre Bucureşti după ce ieri dimineaţă s-au adunat într-un marş al disperării. Protestatarii s-au strâns, de la primele ore ale dimineţii la poarta Termocentralei Rovinari, şi au plecat pe jos spre București. Pe parcursul marşului din prima zi, protestatarii şi-au făcut numeroase poze, într-una din fotografiile postate pe Facebook remarcându-se chiar Marin Condescu, preşedintele de onoare ale FNME.

    condescuProtestatarii de la CEO vor să atragă atenția opiniei publice și guvernanților asupra problemelor din piața de energie, implicit asupra situaţia dramatice în care a ajuns CEO. Drumul spre Bucureşti va dura cel puţin opt zile, după cum a anunţat Dumitru Pârvulescu, şeful FNME, care speră ca protestatarii să parcurgă în jur de 40 de de kilometri pe zi. Pe parcursul zilei de ieri, militanţii de la CEO au postat pe reţelele de socializare mai multe fotografii cu minerii încolonaţi pe drum, dar şi imagini cu locaţiile în care s-au oprit pentru a mânca sau odihni. Într-una din fotografiile postate pe Facebook de către protestatari se vede şi Marin Condescu, preşedintele de onoare ale FNME. Liderul sindical se plânge de lipsa intenţiei autorităţilor şi administraţiei CEO de a dialog cu protestatarii înainte de a pleca la drum, deși se știa de acest marş de mai bine de două săptămâni. „La fiecare grup de cinci protestatari trebuie să fie o maşină pentru că dacă plouă nu putem să întrerupem marşul, trebuie să avem maşină să ne care corturile de campare şi ce ne mai trebuie nouă pe traseu”, au spus sindicaliştii înainte să pornească la drum. Solidari pe o distanţă limitată au fost aproximativ 100 de rovinăreni, care s-au alăturat marșului minerilor la intrarea în Rovinari. Printre aceştia s-au aflat vicepreședintele Consiliului Judeţean Gorj, Robert Filip, un consilier local, dar şi scriitorul Laurian Stănchescu. De la 1 iulie, 2.000 de angajați de la CEO vor fi dați afară în baza unui program de restructurare. În prezent 7.000 dintre cei 12000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia sunt în șomaj tehnic ca urmare a scăderii cererii de cărbune. Angajații sunt nemulțumiți și de decizia Guvernului de muta sediul social al complexului de la Târgu-Jiu la București. Oamenii sunt revoltați și de faptul că unitățile sunt închise, în timp ce România importă energie la prețuri mult mai mari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: