spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicCrește prețul energiei pe bursă

    Crește prețul energiei pe bursă

    În această vară, prețul energiei pe piața spot a bursei OPCOM a fluctuat, fiind unul dintre cele mai mici din regiune, chiar cel mai mic din Europa pe data de 5 august, iar la interval de o lună a ajuns la cel mai mare nivel zilnic înregistrat în acest an şi, totodată, cel mai ridicat din rândul ţărilor cu care România este cuplată.

    Preţul energiei pe PZU – OPCOM a înregistrat, miercuri, o medie de 345 de lei pe MWh, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier. În intervalul orar de vârf, adică 9:00 – 22:00, preţul de miercuri are o medie de 382 lei pe MWh, cu un maxim de 451 de lei pe MWh la ora 20:00. Această valoare orară este, de asemenea, cea mai mare din acest an, potrivit Agerpres. Pe plan regional, preţul mediu din România de miercuri, 74,48 euro pe MWh, este cel mai mare dintre ţările cu care aceasta este cuplată. În Ungaria, preţul mediu este de 67,61 euro, în Slovacia – 67,51 euro, iar în Cehia – 67,09 euro pe MWh.

    Spre comparaţie, la începutul lunii august, preţul mediu era de 166 de lei pe MWh, în iulie – 170 de lei, în iunie – 258 de lei, în mai – 112 lei, în aprilie – 63 de lei, în martie – 221 de lei, în februarie – 215 lei, iar la începutul lunii ianuarie de 162 de lei pe MWh. Specialiștii susțin că tendința de creștere se va menține și zilele următoare, în contextual opririi reactorului 2 de la Cernavodă pentru reparații timp de 72 de zile.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: