spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicDemersuri pentru înfiinţarea SME Oltenia

    Demersuri pentru înfiinţarea SME Oltenia

    Conducerea Sindicatului Mine Energie Oltenia va declara apel la decizia Judecătoriei Motru cu privire la respingerea cererii de înfiinţare a noii organizaţii sindicale. În momentul de faţă, apărătorul angajat aşteaptă motivarea deciziei încât să se poata analiza motivele ce au dus la respingerea solicitării.

    Deşi ziua de joi a fost una tensionată, după ce Judecătoria Motru a respins cererea depusă de sindicate cu privire la înfiinţarea Sindicatului Mine Energie Oltenia, liderii celor zece organizaţii sindicale se declară în continuare optimişti. În prezent, aceştia alături de avocatul angajat aşteaptă cu interes motivarea deciziei instanţei, după cum a declarat preşedintele SME Oltenia, Ion Ruşeţ. „Este surprinzătoare poziţia reprezentantului Ministerului Public referitor la faptul că a respins solicitarea noastră, din cauză că şase din sindicate nu aveau prevăzute în statut această alternativă a fuziunii, ca formă de reorganizare. Aşteptăm cu interes motivarea instanţei, pentru a declara apel, pentru a-l depune la Judecătoria Motru şi pentru a fi înaintat Tribunalului Gorj”, a declarat Ruşeţ. Avocatul Gigi Pecingină nu a dorit să comenteze motivele ridicate de procurorul de şedinţă, însă a declarat că se va pregati apărarea şi se va declara apel în termenul legal. Această respingere a cererii de înfiinţare a SME Oltenia nu face altceva decât să ducă la întârzierea procedurii de parcurgere a paşilor, în ceea ce înseamnă recensământ şi obţinerea reprezentativităţii. La negocierile din acest an, liderii de sindicat din cadrul Sindicatului Mine Energie Oltenia spun că, la discuţiile cu administraţia, vor fi avute în atenţie probleme ce privesc partea salarială, prime, drepturi şi pachete de performanţă. Şi totusi pentru întâlnirile cu administraţia, trebuie dezbătută şi situaţia economică a companiei, sindicatele referindu-se aici la demersurile ce ar fi trebuit făcute încă din 2013, cu privire la interesele unor grupuri pe partea de energie regenerabilă şi care nu fac altceva decât să afectează Complexul Energetic Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: