spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicDisponibilizări din 2014

    Disponibilizări din 2014

    Conducerea Complexului Energetic Oltenia a declarat că în anul 2014 vor exista disponibilizări de personal. Deşi sunt fel de fel de zvonuri, se pare însă ca numărul celor ce vor rămâne din 2014 va fi de câteva sute de persoane. Mai exact, şeful CE Oltenia Laurenţiu Ciurel a afirmat că, în 2014, vor pleca acasă aproximativ 600 de persoane, practic cele care îndeplinesc condiţiile de pensionare. În ultimele săptămâni s-a comentat mult pe marginea faptului că în acordul semnat de Guvernul României cu Fondul Monetar Internațional, sunt prevăzute a se realiza mii de disponibilizări la CE Oltenia. De altfel chiar şi unul din reprezentanţii Fondului Proprietatea din Consiliul de Supraveghere a cerut acelaşi lucru, mii de disponibilizări, solicitare respinsă radical de conducerea CE Oltenia. Până în prezent nu s-a stabilit încă suma ce va fi dată ca şi plată compensatorie celor ce vor fi restructuraţi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: