spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicDosarele detaşaţilor Minprest, luate la puricat

    Dosarele detaşaţilor Minprest, luate la puricat

    Dosarele detaşaţilor de la Minprest la CE Oltenia vor fi analizate de conducerea companiei. Reprezentanţii companiei energetice au declarat că va fi analizat fiecare dosar pentru a se vedea cât de oportună a fost detaşarea celor 50 de salariaţi.

    Spre deosebire de colegii lor din Minprest, detaşaţii societăţii au avut parte de un alt regim, asta în condiţiile în care conform prevederilor legale când este detaşată o persoană, aceasta primeşte drepturile cele mai mari. În această situaţie a detaşaţilor Minprest la CE Oltenia se află 46 de salariaţi, de la economişti până la personal necalificat. Acum, odată cu finalizarea negocierilor, conducerea CE Oltenia a început să facă curăţenie în propria grădină. Aşa se face că directorul Resurse Umane Ion Răuţ a trecut la analiza dosarelor detaşaţilor în companie, pentru a afla cât de oportună a fost la momentul respectiv detaşarea, dar şi cât de mare a fost nevoia de a presta în cadrul CE Oltenia. „Se desfăşoară o analiză pe această temă iar pe biroul meu se află toate dosarele detaşaţilor. Analizăm împreună cu conducătorii acestor oameni cât de oportună este detaşarea lor, cât de mare e nevoia ca ei să presteze în cadrul unităţii. De ce au fost detaşaţi? Vom vedea, după analiză, care este situaţia”, a declarat în cadrul emisiunii „Punctul pe I”, Ion Răuţ. Conducerea Minprest a declarat că cei 46 de detaşaţi primesc retribuţiile lunare de la CE Otenia, la nivelul salariilor din companie.

    Te-ar mai putea interesa

    7 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: