spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicEchipamente de protecţie incomplete

    Echipamente de protecţie incomplete

    Conducerea Comitetului de Sănătate din cadrul CEO se întruneşte astăzi pentru a prezenta raportul de activitate pe nouă luni, din prisma asigurării echipamentului de protecţie la locul de muncă. Deşi în mod normal se tot spune că la nivelul unităţilor miniere aflate în subordinea Complexului Oltenia există şi funcţionează subcomisii de protecţia muncii, situaţia de la faţa locului diferă total de situaţia din documente. Astfel, este suficientă o vizită într-o carieră pentru ca oricine să-şi dea seama că situaţia este aceeaşi în toate unităţile miniere. Vicepreşedintele FNME şi liderul de sindicat de la UMC Peşteana-Dan Pârvulescu a explicat cum se prezintă situaţia la unitatea în care lucrează. Astfel, acesta a precizat că în ceea ce priveşte săpunul, din toată cantitatea anuală prevăzută, nu a fost adus decât 40%. „Salopetele simple de iarnă nu au fost aduse în formulă completă, haina vătuită a fost adusă decât într-un procent de jumătate, mănuşile de lăcătuşi şi cizmele de noroi la fel, decât o treime din pantofii de vară au venit, cizmele termoizolante nu s-au prea adus”, a precizat Dan Pârvulescu. Mai mult decât atât, acesta susţine că pregătirea în cariere pentru sezonul de iarnă lasă de dorit. „La licitaţii, pentru transportul de la sediul social la locul de muncă, maşinile sunt licitate ca mijloace de transport marfă”, a mai spus nemulţumit Pârvulescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: