spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro a crescut la BCE la 4,4378 lei!

    Euro a crescut la BCE la 4,4378 lei!

    Contextul internaţional nefavorabil, unde se observă a amplificare a aversiunii faţă de risc, care a coborât euro aproape de 1,29 dolari, suprapus peste situaţia politică internă, darorat schimbării de guvern, presiunea exercitată de cei care au acumulat poziţii de cumpărare pe euro au condus la o depreciere rapidă a monedei naţionale faţă de cea unică, chiar dacă evoluţia economiei româneşti nu este una negativă, având în vedere că rata anuală a inflaţiei a coborât în aprilie a coborât în aprilie la un nou minim istoric de 1,8%. Cursul euro a urcat vineri la un nou maxim istoric de 4,4265 lei, mai sus cu aproape 2,5% faţă de finalului lui 2011, Banca Centrală Europeană anunţând o medie mult mai mare, de 4,4378 lei. Dealerii bancari au declarat chiar că am putea vedea cursul chiar aproape de 4,47 lei, maxim atins pe pieţele internaţionale la începutul lunii, însă se aşteaptă, într-o astfel de situaţie, la o intervenţie agresivă a BNR, similară cu cea din 2008 care a lăsat răni adânci printre bancherii care au mizat pe deprecierea masivă a leului. Vineri, piaţa s-a deschis direct pe scădere pentru leu, peste 4,42 lei, presiunea pe cumpărarea de valută urcând euro la 4,4310, pentru ca după anunţarea cursului de către BNR, acesta să sară aproape de 4,4 lei, la închiderea pieţei locale cotaţiile fiind de 4,44 – 4,4420 lei. În jurul orelor 19:00 pe pieţele internaţionale leul înregistra o uşoară apreciere, cotaţiile fiind de 4,4330 – 4,4390 lei, semn că noua săptămâna ar putea aduce un nou maxim istortic pentru euro.
    Dolarul american a înregistrat o creştere mai importantă a cursului, datorită aprecierii lui faţă de euro, el urcând de la 3,3525, la finele săptămânii trecute, la 3,4209 lei, nivel care nu a mai fost atins de la jumătatea lui ianuarie. Aprecierea francului elveţian a fost mai redusă, datorită controlului exercitat asupra raportului lui faţă de euro de către Banca Elveţiei, acesta crescând de la 3,6659 la 3,6861 lei. Evoluţia leului va fi influenţată pe lângă factorii externi, Fitch avertizând vineri că ieşirea Greciei din zona euro va avea un impact negativ asupra ratingurilor celorlalte state din uniunea monetară, în special situaţia politico-economică din euro-zonă, de politica noului Guvern. O relaxare fiscală mai mare ar crea probleme mari, având în vedere scăderea considerabilă a intrărilor de capital străin direct în economie, rezultatele modeste în accesarea fondurilor europene. Investitorii din piaţa la termen de la Sibiu erau încrezători în revenirea leului, ei tranzacţionând euro pentru iunie la 4,4249 – 4,4250, faţă de 4,395 – 4,4005 la începutul săptămânii, respectiv la 4,2229 – 4,43 lei pentru septembrie, comparativ cu 4,4 lei în şedinţa de lunea trecută. De altfel, estimarea BCR pentru cursul de la finalul anului este de 4,39 lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: