spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicImplicare pentru CEO sau vorbe goale?

    Implicare pentru CEO sau vorbe goale?

    Conducerea Complexului Energetic Oltenia a cerut ajutorul parlamentarilor PSD pentru a se putea menţine pe piaţă, având în vedere problemele pe care le are compania în vânzarea energiei. Parlamentarii au plecat optimişti de la discuţii, promisiunile fiind acelea de implicare pentru salvarea companiei.

    La întâlnirea de ieri au participat parlamentarii Ion Cupă de la PLR, iar din partea PSD Camelia Khraibani, Vasile Popeangă, Mihai Weber, Scarlat Iriza şi Mihnea Costoiu. Managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, l-a invitat la discuţii şi pe senatorul PNL, Dian Popescu. Liberalul şef a precizat că atunci când vine vorba de interesele Complexului, toţi parlamentarii trebuie să lase orgoliile şi să acorde sprijin. Dian Popescu a precizat că CEO are nevoie de ajustări la legea exproprierii şi modificări la Legile Energiei şi Minelor. Consilierul Complexului Energetic Oltenia, Cosmin Popescu, a declarat că întâlnirea şefilor din minerit şi energie cu parlamentarii Puterii va avea un efect în imediata perioadă. „A fost o întâlnire aplicată pe câteva puncte concrete. Spre exemplu, proiectul de Hotărâre de Guvern de expropriere. Am reuşit după un an să bugetăm suma pentru cariera Jilţ Nord. Urmează ca parlamentarii să ne ajute să accelerăm actul normativ şi el să fie publicat în Monitorul Oficial. Sperăm ca acţiunile parlamentarilor, care în 2014 au fost alături de companie şi au ajutat prin implicare, să aibă succes”, a precizat consilierul CE Oltenia, Cosmin Popescu.

    Weber: „Interesul este comun”

    Deputatul Mihai Weber s-a declarat optimist după întâlnirea avută cu parlamentarii gorjeni, acesta susţinând că se va ajunge şi la sprijinul pe care ar putea să-l dea Comisia Europeană prin europarlamentari. „A devenit o problemă foarte serioasă noua directivă europeană ce pune în dificultate continuarea activităţii companiei. Este pentru prima dată când ne-am strâns într-o echipă, problemele ridicate sunt unele serioase şi fiecare vom încerca să facem lobby în interesul acestui judeţ. Abordările ce privesc această companie se vor extinde şi la nivel european şi vom discuta şi cu europarlamentarii, pentru a vedea în ce măsura ne vor ajuta şi dumnealor”, a completat deputatul Weber. Deşi Complexul Energetic Oltenia a mai organizat astfel de întâlniri cu parlamentarii fără a avea un feed-back pozitiv, deputatul Vasile Popeangă spune că, de această dată, a fost o şedinţă serioasă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: