Acasa / Economic / Întâlnire între sindicaliștii de la FNME și parlamentarii Cârciumaru, Weber și Iriza

Întâlnire între sindicaliștii de la FNME și parlamentarii Cârciumaru, Weber și Iriza

Salariații Complexului Energetic Oltenia sunt îngrijorați cu privire la păstrarea grupei de muncă pentru condiții deosebite. La finalul acestui an, prevederile legale cu privire la condițiile de muncă expiră, iar până în acest moment nu s-a luat o hotărâre de prelungire a termenului.

Prin mai multe hotărâri de guvern și ordonanțe s-a prelungit termenul până la care angajatorii erau obligați să normalizeze condițiile pentru locurile de muncă. Ultimul termen este sfârșitul anului 2018. Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie (FNME), a declarat, la Gorj Tv, că s-au făcut unele demersuri pentru ca termenul să fie prelungit prin prevederi legislative și că a avut în acest sens o întâlnire cu unii parlamentari de la PSD și ALDE: „A fost o discuție cu domnul Weber, domnul Cârciumaru și domnul Iriza. Dânșii au și inițiat procedurile pentru un proiect de modificare vis-a-vis de aceste condiții, pentru a vedea care este calea cea mai ușor de urmat pentru a avea și finalitate“.

7.000 de angajați de la CEO beneficiază de grupă de muncă

Liderul de sindicat a precizat că nu s-au putut îmbunătăți condițiile de muncă în termenul stabilit: „Tehnologia folosită nu a permis ca aceste noxe să scadă sub valoarea admisibilă“. Aproximativ 7.000 de salariați de la Complexul Energetic Oltenia sunt încadrați în clasa de muncă pentru condiții deosebite de muncă. De grupa de muncă beneficiază și alte categorii profesionale, iar în cazul în care grupa de muncă va fi pierdută vor avea loc mișcări sociale. De grupa de muncă nu beneficiază angajații de la termocentralele Turceni, Ișalnița și Craiova.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*