spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicÎntâlnirea de la minister, fără mari speranţe

    Întâlnirea de la minister, fără mari speranţe

    Mai mulţi directori din Complexul Energetic Oltenia, dar şi lideri de sindicat au participat, ieri, la Bucureşti la o întâlnire cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Laurențiu Ciobotărică, managerul interimar al CEO, dar şi directorii Daniel Antonie, Vasile Oprea Scorțariu și liderii de sindicat Adrian Marciuc şi Dan Pîrvulescu, fac parte din comitetul înființat la nivelul Ministerului Energiei, ce are drept scop identificarea unor măsuri de eficientizare și reorganizare a sistemului energetic pe cărbune.

    parvulescu-protest-ceoIeri, a fost programată prima ședință în cadrul acestui comitet, coordonat de secretarul de stat Corina Popescu. Cel mai probabil, discuţiile s-au axat pe principalele probleme cu care se confruntă mineritul şi energie din Gorj, respectiv programul de restructurare de la Complexul Energetic Oltenia, dar şi cele care vizează mutarea sediului companiei la Bucureşti. Potrivit lui Dumitru Pârvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, prima întâlnire a comitetului de la nivelul Ministerului Energiei s-a desfăşurat normal, alte astfel de întruniri, dar separat pe ramuri, urmând a avea loc în viitor. Specialiştii din minerit de la minister le-au cerut directorilor din CEO şi sindicaliştilor să vină cu propuneri, conform legislaţiei europene. Rămâne ca fiecare să facă un fel de strategie a companiei energetice şi miniere, aceasta fiind dezbătută ulterior, la Ministerul Energiei. „Noi am propus ca soluţie mixul energetic pentru că dacă nu va fi inclus în strategia naţională, CEO şi noi s-ar putea să fim istorie. Pe ramura de lignit, specialiştii din CEO trebuie să demareze o analiză clară care să pună şi diagnosticul pe această ramură, pe termen scurt. Vedeţi toată nebunia asta cu concedierile făcute ca la textile. Au apărut astfel de probleme şi cu şomajul tehnic. E un plan de concedieri făcut de administraţie, fără a avea un acompaniament social, făcut de nişte oameni care nu au mai făcut aşa ceva în acest domeniu. Vor mai fi şi proteste. Vin vremuri tulburi şi noi nu o să stăm să ne dea în cap. În aceste zile, noi cei din FNME vom lucra la un program de acţiuni sindicale. Îi invităm şi pe ceilalţi să ni se alăture pentru că vin vremuri grele pentru mineritul şi energia din Oltenia”, a declarat Dumitru Pârvulescu, liderul FNME.

    Proteste la Bucureşti

    marciucPrim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate „Univers”, Adrian Marciuc, a declarat că dacă actualul ministrul al Energiei va susţine planul de disponibilizare a 2.000 de salariaţi din Complexul Energetic Oltenia, va organiza un miting de o mie de persoane chiar în Bucureşti. „Îl vom informa în legătură cu acţiunile conducerii CEO, să vedem dacă este de acord. Dacă susţine planurile actualei conduceri, o să ducem o mie de oameni în faţa Ministerului Energiei. Dacă tot e să fie daţi afară angajaţi de la CEO, să se aplice principiul ultimul venit primul plecat şi să plece toţi şefii aduşi în ultima perioadă pe salarii de 15.000 de lei”, a declarat Marciuc, lider sindical.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: