spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicJilţ-ul în şomaj tehnic, minerii din Seciuri reîntorşi la muncă

    Jilţ-ul în şomaj tehnic, minerii din Seciuri reîntorşi la muncă

    Intră în şomaj sute de mineri de la Jilţ Nord, însă se întorc la lucru minerii de la Seciuri! Aceasta este situaţia prin care trec două din unităţile miniere aflate în subordinea Diviziei Miniere, acum la început de lună martie. În ambele situaţii, lipsa unei legislaţii concrete şi precise cu privire la expropierile pentru cauză de utilitate publică, creează probleme mari CE Oltenia, care pe anumite perimetre se confruntă cu un blocaj al fronturilor de lucru.

    Chiar dacă s-a trecut în luna martie, jumătate din minerii de la Cariera Jilţ Nord nu au scăpat de cele zece zile de şomaj tehnic, motiv pentru care aproximativ 600 de angajaţi vor sta acasă. Partea îngrijoratoare a situaţiei este aceea că nici până în prezent parlamentarii şi actualul Executiv nu conştientizează gravitatea situaţiei, cu atât mai mult cu cât în lipsa unei legislaţii clare şi precise CE Oltenia a ajuns să se confrunte cu un blocaj al fronturilor de lucru din cauza cetăţenilor proprietari pe terenurile aflate în perimetrul de exploatare. La Jilţ Nord, spre exemplu un excavator nu poate fi pus în funcţiune din cauza refuzului unui proprietar care cere să fie despăgubit cu suma de zece miliarde lei vechi de către unitatea minieră, deşi evaluatorul a stabilit că suma pentru despăgubire să fie de două miliarde lei vechi.

    Se întorc la lucru!

    Luna martie se anunţă a fi însă mai bună pentru cei aproximativ 150 de mineri de la Cariera Seciuri, care începând de astăzi se întorc la muncă, după o perioadă bună de şomaj tehnic. Conform informaţiilor obţinute, deşi nu s-a reuşit a se negocia cu toţi proprietarii de terenuri, CE Oltenia va trece începând de astăzi la realizarea culoarului de trecere a celor două excavatoare de la Seciuri spre Cariera Alunu –Berbeşti. Nu trebuie uitat faptul că salariaţii de la Seciuri ce se întorc la lucru reprezintă doar o parte din minerii unităţii, diferenţa fiind transferată să lucreze în Bazinul Rovinari. Chiar dacă s-au reîntos la serviciu, situaţia se anunţă grea, cu atât mai mult cu cât în următoarea perioadă UMC Berbeşti va trece în subordinea CET Govora, fapt ce ar putea face ca şi salariaţii să aparţină de aceeaşi uzină de termoficare, daca nu vor cere să rămână la CE Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: