spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicLiderii SME Oltenia, la Tribunalul Gorj

    Liderii SME Oltenia, la Tribunalul Gorj

    Conducerea Sindicatului Mine Energie Oltenia va declara în aceste zile apel, la decizia dată de judecătoria Motru prin care s-a respins înfiinţarea acestei noi organizaţii sindicale. Preşedintele acestui nou sindicat, Ion Ruşeţ a declarat că nu va comenta motivarea deciziei, dar şi că „în aceste zile se va declara noua cale de atac, apelul, în cadrul căreia vom motiva acţiunea noastră”. Acesta a mai precizat că nu se va renunţa la înfiinţarea acestui sindicat ce va deveni reprezentativ la nivel de CE Oltenia şi care va milita pentru salariaţii din sistemul minier şi energetic. Această respingere a cererii de înfiinţare a SME Oltenia, urmată de declararea noii căi de atac nu face altceva decât să ducă la întârzierea procedurii de parcurgere a paşilor, în ceea ce înseamnă realizarea recensământului membrilor şi obţinerea reprezentativităţii. La negocierile din acest an cu administraţia, liderii de sindicat din cadrul Sindicatului Mine Energie Oltenia spun că vor fi avute în atenţie probleme ce privesc partea salarială, prime, drepturi şi pachete de performanţă. Şi totuşi la întâlnirile cu administraţia, trebuie dezbătută şi situaţia economică a companiei, sindicatele referindu-se aici la demersurile ce ar fi trebuit făcute încă din 2013, cu privire la interesele unor grupuri pe partea de energie regenerabilă şi care nu fac altceva decât să afectează Complexul Energetic Oltenia. Liderul SME Oltenia atrăgea atenţia asupra faptului că sunt grupuri de interese transpartinice ce afectează activitatea energetică a CE Oltenia şi că trebuie iniţiate demersuri în acest sens. În noua cale de atac, apelul, conducerea SME Oltenia se va adresa Tribunalului Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: