spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicLocurile de muncă din CE Oltenia, în pericol!

    Locurile de muncă din CE Oltenia, în pericol!

    Subvenţionarea excesivă a energiilor regenerabile pune în pericol stabilitatea economică şi socială a acestei regiuni! Declaraţia a fost făcută de prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers, Ion Ruşeţ tragând un semnal de alarmă asupra pericolelor ce există în jurul producătorilor tradiţionali de energie, cum este CE Oltenia.

    Preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Ion Ruşeţ, nu este singurul care a tras şi trage semnale de alarmă cu privire la pericolele ce pândesc Complexul Energetic Oltenia. La începutul anului current, managerul Laurenţiu Ciurel vorbea de şedinţele îndelungi ţinute de ANRE chiar în penultima zi a anului, prin care s-au aprobat 110 de proiecte pe energie fotovoltaică şi eoliană. Pentru energia pe bază de cărbune, producţia de energie eoliană continuă să reprezinte un pericol, cu atât mai mult cu cât ANRE a aprobat la sfârşitul anului trecut încă 110 proiecte de înfiinţare de parcuri eoliene în România. În aceste condiţii, administraţia CE Oltenia este nevoită să-şi ia măsuri de protecţie, una din acestea fiind aceea că trebuie operate modificări la nivelul legislaţiei secundare, după cum susţinea managerul Ciurel, în urmă cu două săptămâni. „Producţia de energie eoliană reprezintă un mare pericol! Pe 30 decembrie 2013 s-au aprobat 110 proiecte de parcuri eoliene, a fost o şedinţă de şapte ore”, a spus Ciurel, în primele zile ale lui februarie.

    Ruşeţ: “implicare de la Premier”

    În exclusivitate la Acces Tv, prim-vicepreşedintele Ion Ruşeţ a vorbit tot în acea perioadă de pericolele ce gravitează în jurul CE Oltenia, cu atât mai mult cu cât în penultima zi a anului, ANRE a aprobat cererile investitorilor străini cu privire înfiinţarea parcurilor fotovoltaice. „Nimeni, nici factorul politic, cel regional sau cel local nu spun că în 30 decembrie, ANRE în trei sesiuni de analiză a cererilor venite din partea unor investitori străini şi români pentru energia fotovoltaică. Atunci, „băieţii deştepţi”, care sunt din toate partidele, ANRE care are o majoritate a puterii, au aprobat 110 proiecte, apoi am aflat că 150. Lucrurile sunt mult mai grave, şi sunt unităţi de energie verde care ar însuma peste 2000MWh”, a explicat Ion Ruşeţ, la Acces Tv, atunci. În asemenea condiţii, Ruşeţ a tras un semnal de alarmă şi susţinea că CE Oltenia este ameninţată de pericole extreme, în condiţiile în care “băieţii deştepţi” din grupurile transpartinice există şi acum în 2014. Liderul de sindicat spera atunci ca premierul şi deputatul de Gorj, Victor Ponta, să ia măsuri în acest sens. „Este greu pentru CE Oltenia, iar CE Oltenia este ameninţată de pericole extreme. „Băieţii deştepţi” există în 2014, sunt grupuri transpartinice şi ceea ce spun eu poate să supere şi PDL şi PSD, şi foştii mei colegi şi actualii oameni ai puterii. Sper ca premierul să se aplece asupra acestei situaţii. Nu ştiu dacă ştie ce s-a întâmplat pe 30 decembrie”, a mai declarat atunci actaulul prim-vicepreşedinte de la Federaţia Univers.

    Distrugerea producătorilor tradiţionali

    Acum, după patru luni, prim-vicepreşedintele Ion Ruşeţ trage acelaşi semnal de alarmă, semnal despre care susţine că nu vrea să se termine cu proteste în faţa Guvernului şi a ANRE. Acesta susţine că există o subvenţionare excesivă a energiilor regenerabile, în opinia lui Ruşeţ aceşti producători fiind favorizaţi şi pe piaţa de energie. „Sunt avantajaţi pe piaţa de energie, primesc subvenţii mari şi există tendinţa să lupte pentru distrugerea producătorilor tradiţionali, cum ar fi CE Oltenia. Am sesizat de mai multe ori acest aspect, şi la începutul lunii vom trimite notificări Guvernului, Ministerului Economiei şi la ANRE, sperăm că în urma notificărilor noastre să se găsescă soluţii corecte”, a spus Ruşeţ, ieri, pentru Acces TV. Revolta acestuia este cu atât mai mare cu cât consideră că subvenţionarea excesivă a energiilor regenerabile nu face altceva decât să pună în pericol locurile de muncă, respectiv stabilitatea economică şi socială a acestei regiuni. „ANRE se bucură de o cupolă din partea Comisiei Europene, iar lucrurile sunt şi de interese traspartinice. Este clar că există relaţii de tip mafiot, chiar şi reţinerea vicepreşedintelui ANRE demonstrează că au fost evenimente din acestea”, a mai declarat prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: