spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicMăsurile din CEO trebuie să revitalizeze mineritul, spune un secretar de stat

    Măsurile din CEO trebuie să revitalizeze mineritul, spune un secretar de stat

    Comitetul de coordonare pentru activitatea minieră a prezentat ieri raportul final al celor două grupuri de lucru, huilă şi lignit, document de sinteză privind starea actuală a mineritului din România.

    grup de lucru

    Comitetul s-a reunit sub coordonarea Secretarului de Stat Corina Popescu, aceasta declarând că pe baza acestor analize se pot lua decizii corecte, care să sprijine sectoarele miniere din CE Oltenia şi Complexul Hunedoara. „Am reușit într-o lună, de când au început lucrările Comitetului de coordonare pentru activitatea minieră, să realizăm o radiografie clară a mineritului din România, astfel încât să știm exact unde ne aflăm și, pe baza acestui document, să putem lua deciziile corecte, care să sprijine sectoarele miniere. Avem acum o imagine obiectivă și reală, mai rămâne doar ca măsurile propuse de cele două companii, Complexul Energetic Hunedoara și Complexul Energetic Oltenia, să reușească să revitalizeze mineritul din Valea Jiului și din bazinul Oltenia”, a declarat Secretarul de Stat Corina Popescu.

    În comunicatul postat pe site-ul Ministerului Energiei se arată că membrii grupurilor de lucru din Comitetul de coordonare urmează să prezinte conducerii ministerului deciziile care se impun în urma acestei analize pentru revitalizarea celor două sectoare. La sfârșitul săptămânii viitoare, membrii Comitetului se vor întâlni din nou pentru a pune la punct câteva detalii cu privire la documentul final, consolidat cu o serie de observații rezultate în urma discuțiilor de ieri. Din partea Complexului Oltenia, la discuţii a fost prezent Vasile Oprea Scorţariu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: