spot_img
Altele
    AcasăEconomicMilioane de euro în certificate

    Milioane de euro în certificate

    Începând cu luna viitoare, conducerea Complexului Energetic Oltenia îşi îndreaptă atenţia spre achiziţionarea certificatelor de dioxid de carbon. Conform declaraţiilor făcute de directorul interimar Ionel Ilie, până la sfârşitul lunii august, colosul energetic va achita toate facturile către furnizorii de servicii, dar şi datoriile către stat.

    iliePotrivit conducerii CEO, se întrevede o îmbunătăţire a situaţiei financiare, în lunile de vară, compania funcţionând în medie cu şapte –opt grupuri energetice, MW-ul fiind şi el vândut la un preţ bun. În aceste condiţii, conducerea interimară a CEO se declara optimistă, directorul Ionel Ilie declarând că, până la sfârşitul lunii august, se vor achita furnizorii, nefiind uitate nici datoriile avute la bugetul statului, acestea urmând a fi achitate eşalonat. „Situaţia este relativ bună în momentul de faţă. Până la sfârşitul lunii august, nu vom mai avea nici un furnizor de servicii care să nu fie plătit conform scadenţei. O să încep să plătesc şi datoriile la stat inclusiv cele care sunt eşalonate, câte 10 milioane pe fiecare lună, astfel încât la sfârşitul anului să fiu şi cu datoria la ANAF pentru martie şi aprilie plătită la zi”, a declarat managerul interimar al CEO, Ionel Ilie.

    Îmbunătăţirea situaţiei financiare a companiei va permite administraţiei CEO să-şi îndrepte atenţia spre o altă prioritate legată de achiziţionarea certificatelor de dioxid de carbon, aferente producţiei de energie realizate. Până în luna aprilie a anului viitor, administraţia CEO va trebui să investească milioane de euro în certificatele CO2, în caz contrar statul român riscând să fie sancţionat de organismele europene.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: