Acasa / Economic / Minerii de la Cariera Lupoaia nu au mai mers pe jos la locurile de muncă. „Cei vinovați să răspundă“

Minerii de la Cariera Lupoaia nu au mai mers pe jos la locurile de muncă. „Cei vinovați să răspundă“

Minerii de la Cariera Lupoaia, din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), au fost transportați, ieri, către locurile de muncă cu mijloace de transport, după ce timp de nouă zile au fost nevoiți să meargă pe jos chiar și opt kilometri sau să fie duși în remorcile tractoarelor. Ieri, mașinile și-au reluat cursele către locurile de muncă. Salariații de la Lupoaia erau extrem de nemulțumiți și au avertizat că nu vor mai merge pe jos către zonele de lucru. „S-a rezolvat problema. S-au băgat mașini și fiecare excavator a avut câte o mașină. Este totul bine acum, dar situația trebuia rezolvată de acum nouă zile, nu să fie lăsați oamenii să meargă pe jos. Era normal ca atunci să se fi rezolvat problema. Acum au de suferit tractoriștii care sunt chemați să dea declarații că i-au luat pe oameni, dar eu nu am auzit ca un director, cum ar fi Dădălău sau altul, a dat vreo explicație, pentru ceea ce s-a întâmplat. Spun public: conducerea Complexului Energetic Oltenia să găsească vinovații. Îl rog pe domnul Boza să facă acest lucru. Domnul Boza m-a mințit vineri că a rezolvat această problemă“, a precizat liderul de sindicat Nicu Bunoaica, președintele Sindicatului „Solidaritatea 2013“.

Sancțiuni pentru cei care au greșit

Liderul de sindicat cere ca cei vinovați să fie trași la răspundere, așa cum se întâmplă și cu muncitorul de rând: „Ce măsuri sunt luate cu muncitorii când fac o greșeală, aceleași sancțiuni trebuie luate și aici. Oamenii aceștia sunt bătrâni și cum fac o greșeală sunt taxați și li se taie din bani. Așa să se întâmple și în acest caz, pentru că ei au salarii nesimțite. Mă duc acolo și mă minunez. Acei oameni trebuiau să fie în producție angajați. Nu clientela sindicală și politică“.

Interese pentru fostul prestator

Nicu Bunoaica susține că au existat interese pentru ca societatea s-a ocupat de transportul minerilor de la Lupoaia să rămână în continuare, cu toate că nu avea mijloace de transport corespunzătoare: „Omul acesta care are mijloacele de transport în cariera Lupoaia a câștigat licitația pe două luni, două care se poate prelungi pe un an sau doi ani. Dar CEO a avut tupeul să atașeze un grafic că 22 de zile a avut această firmă transportul în carieră. Și marii sindicaliști, cameleoni, cum le spun eu, au avut interese în transportul minerilor, în masa lor și în tot ce erau contracte externe, pentru a avea și ei ceva în buzunar. Cred că firma care a avut contractul se dorea să rămână în continuare“.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*