Modificări minore ale raportului euro/leu

0
13

Cursul mediu al euro s-a menţinut şi ieri deasupra pragului de 4,42 lei, în a cincea şedinţă consecutivă, acesta urcând de la 4,42 la 4,4226 lei. De altfel, euro s-a stabilizat în jurul acestui nivel în urmă cu circa trei săptămâni.

Tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4190 şi un maxim de 4,4260 lei, iar cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4220 – 4,4250 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de marţi. Media dolarului american a coborât, influenţată de evoluţia faţă de euro de pe pieţele internaţionale, de la 3,4826 la 3,4721 lei. În schimb, francul elveţian a crescut de la 3,6642 la 3,6676 lei. Monedele din regiune, aveau evoluţii asemănătoare faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,217 – 4,228 zloţi iar cea maghiară la 308,5 – 309 forinţi. Perechea euro/dolar era foarte stabilă, fluctuaţiile ei limitându-se la 1,2723 – 1,2746 dolari, în condiţiile în care investitorii aşteptau declaraţiile ce urmau a fi oferite după întâlnirea de două zile, de marţi şi miercuri, a Comitetului de politică monetară a Rezervei Federale americane (FOMC). Sunt aşteptate indicii referitoare la momentul în care Fed va declanşa creşterea dobânzilor, care va avea ca efect aprecierea monedei americane, după aproape 14 ani de scădere, maximul atins de euro fiind de aproape 1,60 dolari. Presiunea pe euro se va menţine, în condiţiile în care creşterea economiei din zona euro dă semne tot mai importante de încetinire. Astfel, indicele Ifo, care măsoară încrederea companiilor din Germania, a scăzut în octombrie, pentru a şasea lună consecutivă, de la 104,6 la 103,2 puncte, cel mai scăzut nivel al ultimelor 22 de luni. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru decembrie la 1,2737 dolari, cotaţie apropiată de cea de la închiderea de marţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here