spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicNoul grup energetic de la Rovinari aduce dividende

    Noul grup energetic de la Rovinari aduce dividende

    Noul grup energetic de minim 600 MWh, ce se va construi la CE Rovinari, va aduce statului român dividende! Declaraţia a fost făcută de noul senator PSD, Mihnea Costoiu, la Acces Tv, în cadrul emisiunii „Punctul pe I”. „Statul român va avea dividendele din activitatea energetică, va beneficia de valoarea taxelor şi impozitelor pe care le va plăti compania chineză pe forţa de muncă”, a explicat Mihnea Costoiu. Referitor la această investiţie majoră pentru judeţul Gorj, noul senator a specificat faptul că va fi una creatoare de locuri de muncă, peste 400, la care se vor adăuga alte 3000 de locuri de muncă, ce vor fi menţinute. „Suntem în faza negocierii acordului şi vorbim de un parteneriat ce va funcţiona pe o durată mare, vorbim de zeci de ani. Nimeni nu vine să investească, pentru ca apoi să plece. Important este că investitorii au încredere să vină în România pentru a investi. Consider că nu este nici o problemă pentru că statul nu este acţionar majoritar”, a explicat noul senator PSD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: