spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomicNumărul disponibilizaţilor, "negociat" de sindicate

    Numărul disponibilizaţilor, „negociat” de sindicate

    Sindicatele din minerit şi energie au primit notificări din partea administraţiei cu privire la paşii ce trebuie urmaţi pentru aplicarea programului de restructurare. Vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan, a declarat pentru “Impact în Gorj“ că soluţiile la propunerile comunicate de administraţie prin notificările înaintate se vor prezenta în termen de 10 zile calendaristice. Situaţia se întrevede a fi, în continuare, dificilă cu atât mai mult cu cât numărul posturilor ce ar fi trebuit restructurate nu este identic cu cel preconizat, lucru rezultat din situaţiile efectuate la unităţile energetice. Preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ, a precizat că sindicatele trebuie lăsate să negocieze şi că nu îşi doreşte să intervină în procesul de negociere.

    Astăzi, delegaţia formată din preşedintele FNME ,Marin Condescu, şi cei doi împuterniciţi ai Ministrul Economiei, Daniel Burlan şi Constantin Bălăşoiu, se întâlneşte cu reprezentanţii Ministerului Muncii şi cu cei de la Finanţe pentru a propune prelungirea duratei concediilor de aşteptare de la 2 la 5 ani. În paralel, la unităţi s-a lucrat la centralizarea datelor privind salariaţii ce îndeplinesc condiţiile prevăzute în protocol pentru intrarea în concedii de aşteptare de până la 2 ani. Purtătorul de cuvânt al FNME pe parte de energie, Constantin Mitrescu, a declarat că în funcţie de răspunsul pe care-l vor da săptămâna viitoare reprezentanţii Ministerului Muncii şi al Finanţelor, se va trece sau nu la centralizarea datelor privind intrarea în concedii de aşteptare de până la 5 ani. ”Acum noi am prezentat către ministere punctul nostru de vedere iar săptămâna viitoare vom aştepta rezultatul. Doar după aceea vom putea să trimitem, în regim de aşteptare, şi pe ceilalţi salariaţi“, a spus acesta. În Bazinul Mătăsari, sindicatele aşteaptă notificarea de la administraţie pentru a se putea aşeza la masa discuţiilor. “Vom trece la analize doar după ce ni se notifică faptul că se va da drumul la programul de restructurare. Noi vom veni cu soluţii”, a precizat preşedintele executiv al FNME Jilţ Turceni, Adrian Marciuc.

    La Turceni, concedii de aşteptare

    În stand-by sunt şi sindicatele de la Energia Turceni, care aşteaptă punerea în practică a protocolului de care sunt, de altfel, mulţumiţi. Liderul de sindicat Eugen Iovan a declarat că administraţia de la Complexul Turceni lucrează la întocmirea situaţiei cu numărul de energeticieni ce se încadrează pentru a intra în concedii de aşteptare. “Vrem să ne prezinte şi nouă situaţia, să vedem ,şi va trebui să modificăm în contractul colectiv de muncă prevederea legată de concediile de aşteptare“, a spus Iovan. Că este o situaţie foarte grea o recunoaşte şi directorul general al Complexului Turceni, Octavian Graure, acesta fiind de părere că la unitatea pe care o conduce ”doar 73 de salariaţi îndeplinesc criteriile de 2 ani concediu de aşteptare. Aşteptăm să vedem ce se va mai întâmpla”.
    De o analizare atentă a listelor de restructurări se va ocupa şi preşedintele sindicatului de la Peşteana, Dan Pârvulescu. “Pe protocol, la punctul 5, se spune despre programul de restructurare. Listele întocmite de către administraţie vor fi verificate foarte atent pentru a vedea dacă persoanele respective ies sau nu la pensie. Suntem în negocieri cu administraţia şi, pe baza protocolului, se vor face restructurările“, a declarat Pârvulescu.

    Situaţie „dificilă” la Rovinari

    Situaţia se anunţă a fi încordată la EMC Rovinari, acolo unde liderul de sindicat Marin Golea a declarat că doar 54 de mineri îndeplinesc, până la 31 decembrie 2013, condiţiile de pensionare. Acesta consideră că situaţia este în continuare dificilă. “În perioada anterioară am parcurs programe de restructurare iar salariaţii ce îndeplineau condiţiile de pensionare au fost disponibilizaţi. Vom începe negocierile cu administraţia iar restructurările la CE Rovinari nu vor multe, pentru că nu se îndeplinesc condiţiile prevăzute în protocolul semnat cu Ministerul Economiei”, crede Golea. Liderul mai este de părere că sunt şi alte zone unde trebuie accentuat programul de restructurare şi că nu se poate merge cu cifra de 22% la fiecare entitate. Liderul de la Cariera Roşiuţa, Mihai Popescu ,consideră că pentru a fi aplicabil protocolul trebuie modificat contractul colectiv de muncă sau trebuie adăugată o anexă. Ieri au fost înaintate, de către administraţie, notificări sindicatelor din teritoriu, documente în cadrul cărora se menţionează paşii ce trebuie urmaţi în cadrul programului de restructurare dar şi propunerile conform prevederilor Codului Muncii. Vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan, a declarat că negocierile cu administraţia vor continua în aceste zile .” În termen de 10 zile calendaristice, până pe 21 ianuarie, trebuie să dăm soluţii la propunerile făcute de către administraţie“, a mai spus acesta.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: