spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicSe opun disponibilizărilor!

    Se opun disponibilizărilor!

    Federaţia Univers se opune unui program de restructurare, ce ar prevede mii de disponibilizări, după cum se vehiculează în sistem. Prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers, Adrian Marciuc, a declarat că oricând se poate recurge la mijloacele de luptă sindicală. Stabilirea sediului Sucursalei la Motru, program de eficientizare pe patru ani în companie cu închideri de unităţi miniere şi energetice, cele 2000 de disponibilizări vehiculate, la toate aceste probleme se aşteaptă răspunsuri din partea administraţiei.

    marciuc

    Sindicatele din cadrul federaţiei Univers şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la deciziile şi zvonurile, care circula la nivelul colosului energetic. O primă nemulţumire a sindicalistului din Univers pleacă de la faptul că nu s-a făcut o analiză profundă în momentul în care s-a decis ca sediul Sucursalei Miniere Jilţ –Motru să fie în cel de al doilea municipiu al judeţului, Adrian Marciuc aşteptând argumente din partea administraţiei. „Până vinerea trecută, sediul Sucursalei Motru- Jilţ era stabilit la Jilţ. Din câte am înţeles, pe ultima suta de metri, cineva a intervenit şi a mutat acest sediu la Motru. Eu nu am nimic cu zona Motru, numai că domnul director Ciobotărică a promis că va face o dezbatere şi va prezenta argumente şi contra argumente pentru că zona Jilţ va avea la anul cca. 7 milioane de tone, zona Jilţ are luate ordonanţele cu 255 pentru Nord şi va lua şi Cariera Jilţ Sud anul acesta, deci nu ştiu ce argumente au stat la baza întoarcerii notei din directorat”, a precizat Adrian Marciuc, prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers.

    Noi proteste

    O altă nemulţumire a liderului de sindicat porneşte de la faptul că în companie circulă zvonuri potrivit cărora programul de eficientizare ar prevede 2000 de disponibilizări până în anul 2019. „Din informaţiile mele, această discuţie va avea loc, se pare, săptămâna viitoare. Ni se va prezenta, vom lua la cunoştinţă, cred că vom avea dezbateri pe această temă pentru că nu suntem de acord. Pe surse, se vehiculează 2000 de salariaţi disponibilizaţi, se vehiculează pensionarii până în 2019, adică 1 an şi jumătate fără acoperire”, a mai precizat Adrian Marciuc prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers. Închiderea unor entităţi miniere şi energetice este o altă informaţie care circulă prin companie, conform sindicalistului din Univers, programul urmând a se contura pe durata a patru ani. Cum discuţiile cu administraţia pe baza acestui program ar avea loc săptămâna viitoare, prim-vicepreşedintele Adrian Marciuc atrage atenţia asupra faptului că Federaţia Univers nu va accepta un astfel de program şi chiar va recurge la forme de protest.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: