spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicPesediştii gorjeni îi cer lui Gerea să-l demită pe Ciurel

    Pesediştii gorjeni îi cer lui Gerea să-l demită pe Ciurel

    Managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a tras de timp cât de mult a putut pentru ca societatea statului să nu se constituie parte civilă în dosarul de corupţie „Turceni-Rovinari” în care este judecat alături de premierul României, de fostul ministru al Transporturilor şi alţi doi directori din companie. Ciurel a tergiversat momentul pentru a mai rămâne în funcţie, în mod normal, în situaţia actuală impunându-se înlocuirea acestuia din funcţie. Chiar o parte din pesediştii gorjeni i-ar fi cerut ministrului Energiei, Andrei Gerea să-l schimbe pe Ciure, dar presiunile de la Guvern au fost mai puternice.

    ce-oltenia-sediu

    Complexul Energetic Oltenia s-a constituit parte civilă în dosarul „Turceni- Rovinari”, şefii companiei analizând această măsură economic şi juridic încă de săptămâna trecută. În acest proces de corupţie sunt judecaţi premierul României, Victor Ponta, senatorul Dan Şova, managerul CEO- Laurenţiu Ciurel şi alţi doi foşti directori la Turceni şi Rovinari, Dumitru Cristea şi Octavian Graure. Laurenţiu Ciurel, directorul companiei energetice, este trimis în judecată pentru fapte comise în perioada în care era director la Complexul Energetic Rovinari, DNA stabilind în dosar un prejudiciu creat de manager Complexului în valoare de 5,6 milioane de euro. Este posibil ca, în urma constituirii CEO ca parte civilă în proces, Consiliul de Supraveghere al companiei şi chiar Ministerul Energiei să îi ceară demisia lui Ciurel, acesta aflându-se în conflict de interese şi incompatibilitate. Practic, CEO condus de Ciurel va trebui să recupereze din prejudiciul creat tot de Ciurel. Următorul termen în dosarul „Turceni Rovinari” este pe 6 noiembrie. Potrivit unor surse, ministrul Energiei, Andrei Gerea de la PLR, nu l-ar mai fi dorit de mult timp pe Ciurel în fruntea companiei, chiar înainte de trimiterea sa în judecată, însă presiunile din sfera PSD au fost convingătoare, întrucât fostul vicepreşedinte PSD Gorj a rămas pe funcţie. Chiar o parte din pesediştii gorjeni i-ar fi cerut lui Gerea să-l schimbe pe Ciurel pentru că măsurile luate de acesta şi trimiterea în judecată alături de premierul Victor Ponta au adus grave prejudicii e imagine Partidului Social Democrat, condus acum de Liviu Dragnea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: